Cărți pentru copii

De unde vin puii de animale? (Dar bebelușii?)

21 iunie 2018

Scris de:

De unde vin puii de animale? (Dar bebelușii?)

DE UNDE VIN PUII DE ANIMALE? - Anna MilbourneMama, uite, doamna aia are un bebe în burtă”, aud vocea fiicei mele, un pic cam prea tare. Doamna respectivă zâmbește amuzată, în timp ce eu schimb culorile în obraz, ca un curcubeu.

În generația mea, discuția despre cum vin copiii pe lume era în multe case tabu, așa că fie primeai povestea berzei pe post de „geneză”, fie adevăruri trunchiate, chiar și la vârste mai înaintate.

Eu știu că aflasem despre cum se nasc copiii într-un secvență dintr-un film/documentar, în care apărea o femeie ce năștea. Urletele ei și imaginile respective m-au speriat atât de mult, încât de la 9 ani am decis că, dacă voi avea un copil, sigur nu va ieși așa.

Nadia știe că micuții încep ca niște punctulețe în burtica mamei și cresc, până vine momentul să se nască. I-am arătat câteva poze și mini-filme din timpul existenței sale intrauterine, dar nu a fost prea interesată. A prins ideea însă și peste aceste informații construim pas cu pas, până află tot ce trebuie.

Ca orice copil de vârstă mică, eroul poveștii, pinguinul Pipkin, dorește să afle cum vin puii de animale pe lume. Pentru că, la cât este de variată viața pe glob, există mai multe metode prin care ele se înmulțesc.

Cu scopul precis de a-și satisface curiozitatea, Pipkin apelează la părinții săi. Mama îl trimite la tatăl său, ocupată fiind cu tricotatul, iar tatăl său îi arată un ou, gata să eclozeze și-i spune că mama face oul și tata se ocupă de el, până eclozează.

Mulțumit de răspuns, Pipkin se întâlnește cu prietena lui focă, dar are o mare surpriză să afle că de fapt nu toți puii din lume se nasc din ouă, că unii stau în burta mamei lor și apoi ies printr-un orificiu de sub coadă.

Realizând că știe prea puțin despre cum se nasc puii, Pipkin pornește într-o mini-călătorie în care cunoaște mai multe animale, terminând incursiunea cu o întâlnire cu un pui de om.

Anna Milbourne și Serena Riglietti reușesc să ofere informațiile într-un mod jucăuș, cartea beneficiind și de condiții grafice excepționale. Imaginile sunt adorabile și veți găsi și o surpriză în mijlocul cărții, pe care vă las să o descoperiți alături de cei mici.

Povestea este excelentă pentru copiii de vârstă mică, probabil de pe la 1-2 ani le puteți citi cartea și vor savura aventurile micului pinguin.

În biblioteca noastră „De unde vin puii de animale? (Dar bebelușii)” are un loc de cinste și Nadia o solicită înspre lectură destul de des.

Tu ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *