Cărți pentru copii

5 tipuri de inteligenta importante pentru micul tau supererou

20 noiembrie 2019

Scris de:

5 tipuri de inteligenta importante pentru micul tau supererou

Inteligenta reprezinta capacitatea de a acumula si de a utiliza informatiile primite atat din mediul exterior, cat si din interior, manifestate sub forma de experiente, pentru a te adapta intr-un mod cat mai eficient situatiilor survenite ulterior.

Un om inteligent are capacitatea de a-si modifica rapid comportamentul in functie de schimbarile care se petrec in jurul sau, dar si de a gasi cele mai eficiente solutii la situatiile care apar in viata de zi cu zi.

Prima parte a vietii reprezinta perioada cea mai propice pentru dezvoltarea inteligentei copilului.

In aceasta perioada a vietii, cel mic dispune din plin de o resursa extrem de valoroasa chiar si pentru noi, oamenii maturi, insa una la care foarte multi dintre noi renuntam odata cu inaintarea in varsta, si anume curiozitatea.

Manifestata prin cateva intrebari simple, precum: “cine?”, ce?”, “cand?”, “de ce?”, curiozitatea reprezinta scanteia care activeaza procesele care alcatuiesc si contribuie la dezvoltarea inteligentei.

Atunci cand ne referim la ideea de inteligenta, ne referim de fapt la doua tipuri de coeficient:

  • Intelect (IQ)

Abilitatea copilului de a gandi, de a gasi solutii la probleme, de a efectua anumite operatiuni si de a procesa informatii.

Intelectul este strans legat de ideea de randament si de viteza de invatare.

  • Inteligenta emotionala (EQ)

Capacitatea celui mic de a fi creativ si de a-si folosi emotiile in rezolvarea unor probleme.

Inteligenta emotionala are rolul de a sprijini copilul in identificarea, intelegerea si gestionarea emotiilor, atat pozitive, cat si negative, in diferite situatii.

Atat intelectul, cat si inteligenta emotionala, reprezinta elemente complementare in ecosistemul inteligentei, asadar este nevoie ca parintele sa ofere sprijin copilului in dezvoltarea ambilor coeficienti, in egala masura.

Omiterea sau neglijarea acestui proces vital poate avea consecinte grave asupra lui, pe parcursul intregii vieti.

Despre inteligenta emotionala am vorbit deja intr-un articol anterior, cand am enumerat 4 procese care sustin dezvoltarea emotionala a copilului.

Astazi ne indreptam atentia catre intelect si vorbim despre 5 tipuri de inteligenta care sunt esentiale in procesul de dezvoltare intelectuala a copilului, si anume:

  • Inteligenta verbala/lingvistica
  • Inteligenta kinestezica
  • Inteligenta logico-matematica
  • Inteligenta interpersonala
  • Inteligenta naturalista

La finalul articolului, vei sti cum se manifesta aceste tipuri de inteligenta asupra copilului, dar si cum ii poti oferi, ca parinte, sprijinul necesar pentru ca cel mic sa aiba o dezvoltare intelectuala sanatoasa.

5 tipuri de inteligenta pe care le poate dezvolta copilul tau

1. Inteligenta verbala/lingvistica

Inteligenta verbala reflecta abilitatea copilului de a jongla cat mai usor cu cuvintele, atat in discurs oral, cat si in scris.

Dupa varsta de 1 an, copilul incepe un proces fantastic de evolutie lingvistica, nivelul lui de intelegere crescand extraordinar de mult, iar dupa varsta de 2 ani cel mic va avea deja un vocabular compus din aproximativ 50 – 70 de cuvinte, pe care il va imbogati, zilnic, cu alte 5 si 10 cuvinte noi.

Acest proces denota, intr-adevar, o apetenta naturala a copilului catre dezvoltarea inteligentei linvgistice.

Insa, este nevoie de un plus de implicare constienta a celui mic pentru a putea discuta, in adevaratul sens al cuvantului, despre prezenta inteligentei lingvistice.

Cum iti dai seama ca cel mic este inteligent din punct de vedere lingvistic?

 Ei bine, daca copilului tau…

  • ii place sa citeasca si sa scrie
  • ii este usor sa vorbeasca in mod cursiv
  • ii este usor sa-si aminteasca date, nume, diverse replici din povesti, din desenele animate sau din celelalte surse de informare cu care ia contact
  • ii plac jocurile de cuvinte
  • sau are o inclinatie spre a invata cu usurinta regulile gramaticale si observa rapid greselile care apar in cartile sau celelalte surse de informare cu care ia contact

…inseamna ca are o inteligenta lingvistica accentuata.

Cum il poti ajuta sa-si dezvolte inteligenta verbala?

Exista nenumarate metode prin care poti sustine dezvoltarea inteligentei lingvistice a copilului tau, localizate in principal in sfera comunicarii.

Una dintre cele mai eficiente metode este aceea de a promova lectura in familie. Citeste-i copilului carti si incurajeaza-l sa ia parte activ la procesul de lectura. Ia-ti timp si explica-i celui mic regulile de scriere, de ce sunt folosite anumite cuvinte in anumite contexte si asa mai departe.

O alta metoda pentru a-i antrena inteligenta lingvistica este organizarea de dezbateri in cadrul familiei, pe diferite teme, si incurajarea copilului sa ia parte la ele cu pareri proprii.

De asemenea, ii poti imbogati celui mic vocabularul invatandu-l poezii scurte sau jocuri de cuvinte, in care cel mic poate deprinde regulile de constructie a cuvintelor derivate, ale sinonimelor, antonimelor, paronimelor sau omonimelor.

tipuri de inteligenta - carti inteligenta lingvistica

2. Inteligenta kinestezica

Inteligenta kinestezica este o forma de inteligenta specifica copiilor care simt nevoia sa foloseasca miscari ale corpului atunci cand isi exprima emotiile sau cand comunica.

Copiii inteligenti kinestezic au o mai mare dexteritate si isi coordoneaza foarte bine miscarile, resimtind o nevoie constanta de a atinge lucrurile si de a le transforma in jucarii.

Cum iti dai seama ca cel mic are o inteligenta kinestezica predominanta?

Ei bine, exista cateva indicii prin care iti poti da seama de acest lucru.

Copilul inteligent kinestezic:

  • prefera activitatile practice si jocurile interactive
  • simte nevoia de a citi cu voce tare si se foloseste de degete pentru a urmari ceea ce citeste
  • transforma in jucarii obiectele cu care intra in contact
  • simte nevoia de a gesticula atunci cand explica ceva

Inteligenta kinestezica se manifesta cu preponderenta la copiii foarte energici, de aceea se poate ca, de multe ori, parintii sa se simta depasiti de situatie si sa recurga la anumite masuri care sa-i inhibe copilului dorinta de a-si mai exterioriza trairile.

Aceasta nu este chiar cea mai benefica abordare pe care o poate adopta un parinte, deoarece, in timp, copilul isi va suprima manifestarile care tin de inteligenta sa kinestezica si va tinde spre introversiune.

In schimb, cel mic trebuie ajutat sa invete cum sa-si gestioneze manifestarile kinestezice si sa-si dezvolte acest tip de inteligenta.

Iata cate metode prin care il poti ajuta pe copil sa-si dezvolte inteligenta kinestezica:

  • Propune-i sa realizati impreuna exercitii de desen sau scris de mana.
  • Permite-i sa se implice activ, atat cat este posibil, in activitatile casnice.
  • Ofera-i jocuri cu piese, pe care cel mic sa le poata manevra, precum puzzle-uri sau jocuri de masa.
  • Atunci cand citeste, permite-i sa se plimbe liber prin camera cu cartea in mana, daca simte aceasta nevoie.
  • Incurajeaza-l sa faca miscare. Sportul il va ajuta sa-si consume energia mai usor, se va relaxa si va avea o dezvoltare fizica sanatoasa.
tipuri de inteligenta -kinestezica montessori

3. Inteligenta logico-matematica

Inteligenta logico-matematica reflecta capacitatea copilului de a rezolva calcule matematice si de a emite ipoteze pe care mai apoi le poate rezolva folosind logica.

In principiu, acest tip de inteligenta pune accentul pe abilitatile de lucru cu cifrele, gandirea logica, deductibiltatea, capacitatea de relationare.

Cum iti dai seama daca copilul tau are acest tip de inteligenta?

Copiii la care predomina inteligenta logico-matematica pun de obicei foarte multe intrebari si sunt intotdeauna deschisi spre intelegerea modului in care functioneaza anumite lucruri in jurul lor.

Asadar, atunci cand il surprinzi pe cel mic “mesterind” la o jucarie, incercand sa “o disece” pentru a afla ce se afla in interior, sau sa isi dea seama cum functioneaza aceasta, sa stii ca are o inteligenta logico-matematica acentuata si este recomandat ca, in loc sa te superi pe el, sa te gandesti mai bine la:

Cum il poti ajuta sa-si dezvolte inteligenta logico-matematica

Antrenarea abilitatilor specifice acestui tip de inteligenta se poate realiza utilizand:

  • Jocuri cu cifre precum sudoku, sau de logica precum sahul, puzzle-urile sau cubul rubik
  • Carti enciclopedice, de curiozitati, de matematica sau cele care prezinta diverse experimente
tipuri de inteligenta - logico-matematica

4. Inteligenta interpersonala

Prin inteligenta interpersonala se intelege abilitatea copilului de a interactiona cu ceilalti, de a le percepe starile, intentiile, motivatiile, de a se adapta usor in functie de context.

Calitatile derivate dintr-o inteligenta interpersonala dezvoltata sunt cele pe care le are si un bun lider.

Elementul cheie al acestui tip de inteligenta este comunicarea, cel mic avand o predispozitie aparte de a initia si purta discutii, de a lega usor prietenii, de a se integra in grupuri si de a se pozitiona ca lider de opinie in cadrul acestora.

Copilul cu abilitati accentuate in sfera inteligentei interpersonale este un bun organizator, se implica in rezolvarea problemelor, ii face placere sa asculte activ si sa colaboreze cu ceilalti.

Cum il sprijini pe cel mic sa-si dezvolte inteligenta interpersonala?

Acest tip de inteligenta este specifica copiilor extrovertiti, care se simt cel mai confortabil in compania altor persoane.

Drept urmare, cel mai bine este sa il incurajezi pe cel mic sa se joace si sa comunice cu ceilalti copii, sa participe activ la dezbateri si isi exprime punctul de vedere asupra temelor propuse in discutie.

Sporturile de echipa reprezinta, de asemenea, o directie de urmat pentru dezvoltarea inteligentei interpersonale a copilului.

Si pentru ca vorbim despre o inclinatie accentuata catre socializare si despre comportamentul in diversele grupuri sociale, un alt mod prin care il poti sustine pe cel mic in procesul de dezvoltare a inteligentei interpersonale este acela de a-i propune lecturi pe tematici conexe, adaptate nivelului lui de intelegere.

Din carti, copilul se poate familiariza cu norme si reguli de respectat in societate, precum politetea, si va intelege rolurile pe care diverse grupuri sociale, precum prietenii, familia sau scoala le joaca in viata sa.

tipuri de inteligenta - carti inteligenta interpersonala

5. Inteligenta naturalista

Copii cu o inteligenta naturalista dezvoltata au apropiere accentuata fata de natura.

Cea mai buna parte a zilei pentru ei este atunci realizeaza activitati in aer liber, cand calatoresc si cand au ocazia sa studieze elementele naturale, sa analizeze si sa inteleaga mediul inonjurator.

Cel mai eficient mod de a stimula acest tip de inteligenta la copil este de a realiza periodic mici excursii in natura, sa ii dai ocazia de a studia plantele, animalele, peisajele cu care intra in contact.

Desi, pentru copiii care manifesta acest tip de inteligenta, cea mai buna modalitate de a invata este in mijlocul naturii, cei mici sunt, de asemenea, atrasi de fiecare material informativ legat de elementele naturale care ii pica in brate.

Drept urmare, cartile in care sunt descrise plante sau animale, asa cum sunt enciclopediile, sau cartile de botanica, biologie sau chiar de anatomie, vor fi cu siguranta pe placul celui mic.

tipuri de inteligenta - carti inteligenta naturalista

Care dintre cele 5 tipuri de inteligenta le regasesti la micul tau supererou? Raspunde-ne in comentarii.

Tu ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *