Părinții DPH

Ada Chindea: Ca să faci homeschooling în România ai nevoie de curaj și încredere

1 iulie 2021

Scris de:

Ada Chindea: Ca să faci homeschooling în România ai nevoie de curaj și încredere

Ada Chindea, blogger pe CeaiCuMamici.ro, este și unul dintre părinții care au decis să facă homeschooling. Așa că Emily (8 ani) și Andrei (5 ani) merg la școală în sufragerie și clasa lor este întreaga casă. Cum se împacă acest sistem cu materia ce trebuie urmărită pas cu pas, care sunt provocările, ce resurse are Ada și ce aliați a găsit? Răspunsurile ei sperăm să vă inspire!

Editura DPH: Cât de des le citești celor mici și ce fel de cărți preferă ei?

Adă Chindea: De cel puțin două ori pe zi. O dată în timpul de quiet time și încă o dată înainte de culcare. Uneori și între, atunci când au chef de o anumită carte și-mi cer ei să le citesc. Cititul a început încă de când erau bebeluși. Așa cum aveam jucării în dulap aveam și un teanc de cărți și rând pe rând, copiii noștri au crescut odată cu acel teanc de cărți.

Citind de la 7 luni.

De ce este atât de importantă lectura la voi în familie?

Trăim într-o perioada în care tehnologia ne acaparează viață din ce în ce mai mult, așa că am vrut ca înainte să ajungă la acest capitol, să-și formeze lumea interioara din cărți. Ca un bonus, am visat mereu la  momentul în care vom citi cot la cot și vom dezbate apoi ce am descoperit în aventurile personajelor noastre.

Cum crezi că-i ajută cărțile pe copiii tăi să se dezvolte/să-și însușească noțiuni noi?

De la cărțile cu morală până la cele științifice, de-a lungul timpului toate le-au fost parteneri în dezvoltarea lor. Nu au rezonat amândoi cu același gen de cărți și asta a fost cel mai interesant să văd.

De exemplu la cărțile cu morală, Emilusa făcea fix pe dos, dar Andrei ținea minte exemplul și-l aplica întocmai.

Citind la metrou.

Alteori am folosit cărțile cu imagini mai simple pentru a exersa cuvinte în alte limbi (cele pe care le știam eu). Apoi am ajuns la școală și am început să folosim enciclopediile strânse și cărțile științifice că să ne răspundem la diverse “de ce-uri” și să descopere singuri răspunsurile. Asta a fost cea mai interesantă etapă, recunosc 🙂

Cum alegi cărțile? Datorită mesajului, ilustrației, recomandărilor?

Toate cele de mai sus. Andrei deja are o serie preferată, cele cu “Ema și Eric ” scrise de Ioana Chicet Macoveiciuc, iar Emily, care citește singură, adoră seria “Eu și Mami Zâna” de Sophie Kinsella. Cât au fost bebeluși am început bineînțeles cu cele cartonate cu imagini simple și fără sunete. Apoi, pe măsură ce au crescut, am ales în funcție de nevoie, de exemplu despre vreo boacănă pe care voiam să o aprofundăm, cum ar fi o minciuna sau cele despre emoții.

Reading corner.

Apoi am mers mult pe intuiție și pe recomandările altor părinți. După 4-5 ani când au început serios cu multe întrebări am început să luăm și Enciclopedii sau cărți ștințiifice tematice, despre dinozauri, lumea înconjurătoare, minunile lumii, un atlas etc.

Crezi că ar trebui să citim mai mult? Sau părinții de azi sunt o generație care conștientizează importanța cărților?

Cred că fiecare părinte face tot ce poate pentru copilul lui, și atâta timp cât reușim să găsim în fiecare zi 15-20 de minute să citim o carte împreună înainte de culcare, este suficient pentru a crea un obicei sănătos copiilor noștri.

Câte cărți cumperi lunar și câte ai vrea să cumperi de fapt?

Recunosc că nu am o comandă lunară de cărți. Am luni în care comand cărți de 100-200 lei și luni în care nu cumpăr deloc. Înainte de pandemie ne plăcea foarte mult de câteva ori pe lună să ne oprim la bibliotecă unde rămâneam să răsfoim cărți și de unde plecam cu 4-5 cărți pe puțin. Nu știu daca aș schimba cu ceva aceste obișnuințe pentru că noi rotim cărțile destul de mult, la fel ca jucăriile, iar atunci când le redescoperă înțeleg altceva din cartea respectivă.

Care este personajul preferat al copiilor tăi și de ce?

Andrei se indentifică foarte mult cu Eric din seria Ema și Eric de Ioana Chicet Macoveiciuc. Coincidența a făcut ca ei doi au avut foarte multe în comun, de la pasiunea de a găti, la stâlcitul cuvintelor și acum la frica de a se bălăci sub apă, din cartea despre emoții. Le adoră!

Emlusei îi plac foarte mult cărțile cu magie și fantezie așa că, după ce a descoperit seria “Eu și Mami Zână” clar vrea să fie și ea ca Ella și să devină o mică zână pricepută. La fel de mult îi plac și cele în engleză de la Oxford Reading Tree despre un grup de copii care călătoresc în timp ca să înțeleagă diferite evenimente istorice.

Cum te ajută cărțile în homeschooling? De ce ai decis să mergi pe această direcție cu ei?

Având în vedere că am ales curricula britanică și facem școală în engleză, așa învață de fapt, citind. Într-un an, de la aproape 0 la engleză, citind zilnic câte o carte (bineînțeles pe nivelul ei), a ajuns de la nivelul 1 la nivelul 8.

Pentru Andrei, care este la grădiniță, folosesc foarte mult cărțile științifice pentru a aplica orice cunoștinte învățăm în săptămâna respectivă. Așa am desenat inima dintr-o enciclopedie, a copiat dinozauri și a aflat despre piramide. Plus un milion de alte lucruri. Nu de puține ori, în momente de plictiseală i-am găsit răsfoind o carte tolăniți în hamace.

Citind în hamace

Crezi că pe piața din România există suficiente resurse astfel încât să se poată face homeschooling? Ce ai schimba tu, ca părinte?

Cu siguranță că există. Pandemia ne-a adus un boom în dezvoltarea aplicațiilor și opțiunilor educaționale de tot felul.

Au aparut mai mulți producători de cutii de activități pentru preșcolari, platforme educaționale cu lecții zilnice (inclusiv Editura Didactica Publishing House a lansat o platformă de resurse educaționale pentru clasa pregătitoare și nu numai, pe care o puteți descoperi aici), cărți online etc.

Sigur, idei de activități și planșe printabile existau cu duiumul și înainte, trebuia doar să ai timp să le cauți, dar acum există și mai bine structurate și mai vizibile. Pentru homeschooling îți trebuie curaj și încredere că poți s-o faci. După acest an de homeschooling aș schimba câteva lucruri, aș lăsa că procesul de învățare să fie puțin mai fluid și mai mult condus de interesele copiilor. Nu chiar unschooling, dar aproape 🙂

Citești cărți de parenting, ghiduri de predare, metodologii? Cum ți se par?

Daaaaaaa normal. Și asta vine pe bază de nevoie. Anul acesta am citit doar trei de acest gen pe care le recomand oricărui părinte, Copilul Conștient, Cele 5 limbaje de iubire ale copiilor și Învață altfel cu pedagogia pozitivă, o carte chiar de editura DPH.

La final, aș vrea doar să mai punctez că degeaba vrem să le creăm copiilor un obicei sănătos de citit dacă noi nu citim. “Monkey see, monkey do” așa că vă recomand din suflet să începeți să citiți împreună, macar 5-10 minute, iar succesul va fi garantat!

Acest mini-interviu face parte dintr-o nouă serie de interviuri prin care ne propunem să deschidem conversația despre importanța cititului în familie și impactul asupra educației copiilor. Vom invita alături de noi creatori de conținut, părinți, cadre didactice și nu numai care sperăm să vă inspire prin alegerile și cuvintele lor. Pentru că noi, la Editura Didactica Publishing House, #CitimCuMintea și #CitimCuInima

Tu ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *