Adriana Mitu: ”Cred foarte mult în puterea terapeutică și vindecătoare a poveștilor”

Adriana Mitu: ”Cred foarte mult în puterea terapeutică și vindecătoare a poveștilor”

Adriana Mitu este autoare de poveşti și jocuri terapeutice, trainer specializat în dezvoltarea inteligenţei emoţionale, iar astăzi ne povestește mai mult despre pasiunea ei pentru scris, despre Alexia și nu-poții ei și cum lumea de astăzi poate fi înțeleasă de copii. Descoperiți răspunsurile mai jos:

1. Alexia este un personaj cunoscut și îndrăgit în toată țara și nu numai. Ce înseamnă acest lucru pt dvs?

Mă bucură tare mult că Alexia și năvalnicii nu-poți au ajuns în casele și în inimile micilor cititori. Simt multă încântare când mă gândesc la lucrul acesta, dar mă și minunez de aripile pe care le-a prins această carte și personajele ei.

Simt și multă recunoștință pentru că părinții și copiii m-au ales de prin rafturile librăriilor de tot soiul și m-au adus în viețile lor. Mă simt onorată și pentru că am această meserie în care mi-e dat să ascult poveşti de viaţă spuse prin cuvinte, sau prin jocuri făcute de copii. Pornind de la acestea, mă inspir pentru a scrie povești terapeutice, în care provocările sunt îmbrăcate în metafore care ajung mai ușor la sufletele celor mici (și mari). Fără aceste povești de viață pe care le ascult în cabinet, poveștile scrise nu ar fi existat.

Cred foarte mult în puterea terapeutică și vindecătoare a poveștilor și că fiecare poveste pe care o cititm schimbă ceva în interiorul nostru.

2. Cum ați descoperit această pasiune pentru scris?

Am fost un copil visător, a cărui lume imaginară era mereu plină de aventuri și personaje de tot soiul. În orele de școală eram deseori cu mintea plecată departe, lucru care evident contribuia în sens negativ la rezultatele mele școlare. Am început abia târziu să scriu, în liceu, când cream povești SF, cu lumi fantastice, în care exploram subiecte care mă fascinau, în special cele despre timp și spațiu.

Mai apoi am început să văd scrisul în mod terapeutic, ca o modalitate de a-i vorbi sufletului tău și de a te căuta și întâlni pe tine, așa cum ești de fapt, autentic, fără măști și roluri.

Și așa am aflat că fiecare poveste pe care o scriem are înăuntrul său părți din noi, care iau forma personajelor și a firului acțiunii, prin ele fiind însă, de fapt, proiectate aspecte ale lumii noastre interioare. Așa că scriind povești m-am întâlnit de fiecare dată pe mine și m-am redescoperit.

3. Cât de dificil de înțeles este lumea contemporană pentru copiii de azi? Cum se descurcă părinții în acest context?

Lumea este văzută de fiecare prin propriul filtru. Fiecare dintre noi are o pereche de ochelari, mai fumurii sau mai luminoși, prin care vede lumea și spune că aceea este realitatea.

Spre deosebire de adulți, copiii folosesc jocurile și poveștile pentru a înțelege lumea și a da sens experiențelor de viață trăite de ei. Însă ei sunt mai puțin prezenți în „a înțelege” și mai mult activi în zona lui „a fi”, aici și acum.

Când copiii privesc lumea văd în ea o poveste în care ei sunt eroii principali, au nevoie să treacă prin diferite provocări pentru a crește, au în jurul lor personaje ajutătoare care îi sprijină și în anumite momente se confruntă cu un antagonist sau o probă dificilă, care uneori îi poate ajuta să se dezvolte, alteori îi poate copleși și schimba în mod profund.

Copiii sunt extrem de maleabili la lumea din jurul lor, ei se mulează pe ceea ce le oferă aceasta și găsesc mecanisme ingenioase de a se adapta la mediu, uneori chiar în detrimentul lor, sacrificând și respingând părți din ei înșiși.

Așa că este esențial să înțelegem că modul în care le vorbim copiilor se va transforma, mai târziu, în vocea lor interioară.

Cum le vorbim despre ei, dar și despre lumea din jurul lor. De aceea îmi place să scriu și să citesc povești, pentru că anumite pasaje, dialoguri dintre personaje, spre exemplu între un înțelept bătrân și eroul poveștii, rămân în minte ca niște semințe și prind rădăcini printre gânduri, putând crea adevărate oaze de bine în suflet.

4. Cât de importante sunt poveștile și personajele în dezvoltarea emoțională a unui copil? Cum îl ajută?

Poveștile sunt o resursă pe care o avem la dispoziție încă de la începuturile omenirii. Y.N. Harari spune că omenirea s-a construit, de fapt, în jurul poveștilor.

Pentru dezvoltarea emoțională și psihologică, poveștile alături de jocuri, sunt hrana pentru mintea și sufletul copilului.

Prin povești copii pot învăța cum să găsească soluții la diferite provocări cu care și ei se confruntă, descoperă cum eroul este nevoit să depășească mai multe probe pentru a reuși, că e importantă perseverența și să treci prin momentele de frustrare pe care și copiii le au în mod natural în procesul de învățare (la școală, în practicarea unui sport, a unui instrument muzical).

De asemenea, prin povești copiii pot învăța să empatizeze, imaginându-și cum se simte fiecare personaj în parte și să dobândească multiple perspective asupra unei situații. Învață să își pună întrebări despre lumea interioară a personajelor și să aibă acces la dialogul lor interior, la gândurile și emoțiilor acestora, astfel folosindu-le pentru a afla mai multe despre propria lume interioară.

5. Cât de important este pentru părinți să înțeleagă lumea în care trăiesc copiii de azi? S-a schimbat mentalitatea în ultimele decenii?

Există, negreșit, o diferență de mentalitate între generații, diferență care este constantă de la o generație la cealaltă. De aceea este important să ne apropiem de lumea copiilor de azi și să o privim cu multă curiozitate, să intrăm în ea, să fim deschiși să o descoperim, pentru a-i putea sprijini în acele locuri și momente în care copiii pot intra în contexte de dezechilibru.

6. Ce urmează? Ce planuri aveți în viitorul apropiat?

În agenda mea mi-am notat ca plan de viitor să mă bucur de drumul pe care îl parcurg cărțile scrise de mine și mai ales că acum este proaspăt ieșită din tipar noua poveste: „Ștefan și puiul de tremurici. O poveste amuzantă despre frici”, pe care am scris-o într-un stil diferit, de proză în rime. Așadar acesta este planul în viitorul apropiat, să celebrez. În viitorul mai larg, desigur planăuiesc să scriu noi povești și aștept cu multă curiozitate să văd care va fi următoarea poveste care va prinde viață.

7. Aveți un mesaj pentru copii, părinții lor sau profesori?

Mesajul meu este să se bucure de momentele de conectare pe care le au în familie, cum este seara când citesc povestea de noapte-bună, pentru că acestea sunt mici momente de nemurire pe care le păstrăm în suflet dincolo de cât timp trece prin noi.