Cărți pentru copii

Interviu Andreea Demirgian: ”Copiii care asociază cărțile cu un timp plăcut, petrecut cu părinții, într-un mediu sigur și confortabil, vor iubi cărțile”.

15 noiembrie 2021

Scris de:

Interviu Andreea Demirgian: ”Copiii care asociază cărțile cu un timp plăcut, petrecut cu părinții, într-un mediu sigur și confortabil, vor iubi cărțile”.

Andreea Demirgian este autoare de cărți pentru copii, publicată în 7 limbi în Europa și America de Nord. Jurnalist cu o carieră de peste 17 ani, Andreea s-a născut la București și a devenit autoare din dorința de a oferi propriilor copii povești mai blânde și mai iubitoare. Descoperiți povestea poveștilor Andreei în acest interviu cu #autorulluniiladph!

Când ați început să citiți? Ce înseamnă cărțile pentru dvs?

Am început să citesc în clasele primare, n-am fost un copil precoce și nu am intrat în școală știind deja să citesc și să scriu. Cărțile sunt pentru mine o metodă de evadare din cotidian. Se spune că trăiești atâtea vieți câte cărți citești. E, poate, o exagerare, dar pentru mine, a citi e un mod de a mă relaxa și de a mă bucura de felul inteligent în care scriitorii știu să amestece cuvintele.

De ce ar trebui să citească copiii și de ce ar trebui să citească adulții?

În lumea asta în care aproape totul se întâmplă mediat de un ecran, e important să îi învățăm pe copii să citească și să aprecieze cărțile, pentru că doar așa li se dezvoltă imaginația, vocabularul, așa ajung să stăpânească bine bogățiile unei limbi ce merge dincolo de cotidian, învață să citească printre rânduri, să jongleze cu metafore și mai ales să-și reprezinte chipuri și locuri și întâmplări, cu puterea propriei lor minți.

Adulții ar fi bine să citească pentru a se desprinde un pic de telefon și laptop, pentru a-și odihni un pic creierele și pentru a nu înceta să învețe lucruri noi. Dar mai important decât orice, adulții trebuie să citească împreună cu copiii, de la vârste mici. Timpul petrecut împreună cu o carte în mână strânge și mai tare relațiile și apropie oamenii. Copiii pot pune întrebări dacă nu înțeleg un cuvânt sau o expresie, iar părinții se pot bucura, la rândul lor, de poveștile cunoscute sau noi.

În fiecare adult se ascunde un copil capabil să se minuneze în fața unei ilustrații frumoase, să observe detalii și înțelesuri și să aprecieze calitatea scrisului.

Cum ați descoperit această pasiune pentru scris?

Am scris dintotdeauna, limba română a fost materia mea preferată la școală. Pentru că eram o cititoare avidă, aveam un vocabular bogat și o imaginație ce mă ajutau să scriu cu ușurință. Le datorez plăcerea de a scrie învățatoarei mele și profesoarelor de română ce mi-au fost alături în această călătorie fantastică de descoperire a secretelor limbii.

Când ați știut că veți scrie o carte?

N-am știut, nici măcar nu mi-am propus să scriu o carte. De scris, scriam zilnic pentru că, jurnalist fiind, scrisul era unealta principală a profesiei mele. Când am devenit părinte însă, după ce am trecut de etapa cărticelelor cartonate, am descoperit că poveștile cu care eu crescusem nu se mai potriveau cu timpul în care îmi creșteam copiii.

Dintr-o dată, Hansel și Gretel și capra cu trei iezi, fetița cu chibrituri și toate celelalte clasice mi s-au descoperit într-o altă lumină și le-am înțeles ca fiind, de fapt, istorii despre durere, despre abandon, despre răzbunare, despre sărăcie, despre trădări și aspecte ale firii umane mai puțin plăcute.

În plus, mare parte din desenele ce se derulau zilnic pe ecran în casa noastră erau violente și pline de expresii și tonalități repezite, răutăcioase, dure. Am început să inventez propriile mele povești, în care mamele nu mor, copiii nu-s alungați de acasă și nici un prădător nu ucide puii cât timp mama e la serviciu.

Am scris povești blânde, cu un gând-concluzie, o idee cu care cititorii să rămână și după ce închid cartea. Am încercat să creez imagini calde, frumoase, care să transmită bucurie și siguranță și duioșie. În timp, s-au strâns suficiente gânduri și povești să se adune într-o carte.

Cât de dificil de înțeles este lumea contemporană pentru copiii de azi?

Eu cred că lumea contemporană este bulversantă și copleșitoare, dacă îi permitem. Greu de înțeles a fost mereu, indiferent de vremuri, pentru că nimeni nu se naște știind deja cu ce se mănâncă viața și lumea.

Ce mi se pare complet diferit față de felul în care noi am crescut este accesul greu limitabil la informație și o lipsă aproape totală de filtre de conținut.

Când ai în buricele degetelor o cantitate virtual infinită de informație, trebuie să știi să discerni între ce are valoare și ce e doar zgomot sau manipulare. Lipsa de filtre bine stăpânite se manifestă într-un soi de naivitate neasumată, mai ales în cazul copiilor ce trec spre adolescență și știu mai bine decât părinții, pentru că au citit pe internet cum stau treburile.

Cum se descurcă părinții în acest context?

Nu știu alții cum se descurcă, știu că eu personal trebuie să fac mari eforturi să fiu la curent cu tot ce e nou, să țin pasul cu copilele mele. Investesc mult timp în explicații și lămuriri suplimentare și concentrez foarte multă energie în a le proteja de lumea care vine peste noi pe toate căile.

Cât de important este pentru părinți să-i ajute pe copii în evoluția lor? Să le facă cunoștință cu lumea în care cresc, prin intermediul cărților? S-a schimbat mentalitatea în ultimele decenii?

Copiii  nu se pot creste singuri, din pacate. Pot supraviețui în condiții extreme, dar adulții care cresc fără ajutor, duc cu ei un bagaj ce îi va influența toată viața. Părinții sunt primii profesori, primii deținători ai tuturor răspunsurilor, primii paznici ai porților, ei sunt cei ce trebuie să întrețină focul. Și cel din cămin, și cel ce alimentează imaginația și dezvoltă inteligența.

Cărțile sunt instrumente minunate. Pot fi ținute în brațe, mângâiate, mirosite, trasate cu degetul, iubite, dăruite, uitate, redescoperite. Între paginile lor se ascund lumi, idei, concluzii, hohote de râs și lacrimi, întorsături deștepte din condei, metafore și mărturii.

Cu siguranță, tabletele, telefoanele, accesul la internet la varste mici, prezența pe rețele sociale poate înainte de veme, influențează felul în care copiii își umplu timpul și ideile cu care își populează mintea.

Metoda secretă prin care îi putem face pe copii să citească este…?

Nu e nici un secret. Citiți împreună. Copiii care asociază cărțile cu un timp plăcut, petrecut cu părinții, într-un mediu sigur și confortabil, vor iubi cărțile. Dacă își văd părinții citind de plăcere, vor imita și ei comportamentul acesta. Un copil care de mic își vede părintele prețuind cărțile, tratându-le cu respect și păstrându-le la loc de cinste, va avea aceeași atitudine față de cărți. Când cresc trebuie să citească pentru școală, pentru carieră. Important e să învețe de mici că a citi e mai mult decât lecție, treabă, sarcină impusă.

Aveți un mesaj pentru copii, părinții lor sau profesori?

Citiți împreună! Copii cu părinți, bunici cu nepoți, profesori cu elevi, prieteni cu prieteni.

Tu ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *