Părinții DPH

Adina Giurgea: „Nu aș plăti copilul să citească. Cititul nu e recompensă sau pedeapsă, e un dar”

16 septembrie 2022

Scris de:

Adina Giurgea: „Nu aș plăti copilul să citească. Cititul nu e recompensă sau pedeapsă, e un dar”

Adina Giurgea este, în primul rând, un om care iubește cărțile. De fapt, care respiră cărți. Este fondatoarea unei comunități de părinți – Părinți pe sârmă – unde zilnic se discută despre cărți. Organizează cluburi de lectură, online și offline, pentru copii și pentru părinții lor. Pe Adina o veți găsi și la Bookisit – un târg de carte second hand, pentru că, nu-i așa?, cărțile bune trebuie să circule. Are doi copii, de 9 și de 13 ani, care citesc și ei. Dar Adina nu a fost o cititoare de mică, așa cum sunt copiii ei. Nici pe departe! Ce s-a întâmplat? Aflați mai jos:

Ce înseamnă pentru tine cititul? Cu ce gând începi o carte nouă?

Oh, mi-e teamă să răspund la întrebarea asta. Nu că n-aș ști ce să spun, ci că nu mă mai opresc. Bine, o să încerc să fiu scurtă: cititul pentru mine înseamnă relaxare, învățare, dar, cel mai important sete de a trăi și o altă viață, de a descoperi și alte povești, personaje, de a mă bucura sau întrista, de a trăi alături de personajele respective.

Când încep o carte nouă am un sentiment tare fain, ca și cum aș primi un cadou, o supriză (nu poți ști dacă e plăcută sau nu), cu marea speranță că voi avea șansa să fiu încântată, uimită, să simt emoții de toate felurile, să mă simt mai îmbogățită.

Te-ai gândit de la început că și copiii tăi vor fi cititori? Cum i-ai atras spre lectură?                 

O să vă spun un secret: mie nu-mi plăcea să citesc când eram mică. Daaar, pe la liceu mi s-a deschis apetitul de citit și pe când avea primul meu născut, Marc, un an, am început să citesc zilnic măcar 20 de minute. Deci am devenit o cititoare înrăită, dar nu am fost de la început. Nici nu se putea altfel cu o mamă care devora biblioteci întregi și ne povestea cărțile când eram mici de nici nu știam dacă am citit eu, a fost film sau chiar am trăit.

Cu copiii mei nici nu mi-am pus problema că nu vor iubi cititul și poveștile, a fost ceva natural și a pornit de la faptul că le-am citit, zilnic, mult, cu orice ocazie, la masă, la trezire, la culcare, în restaurant sau oriunde eram. Și nu m-am descurajat nici când nu ascultau sau se jucau sau făceau altceva, eu știam că asta e calea și nu mă abăteam.

Apoi am mers la Biblioteca Metropolitană București (filiala de copii și tineret Ion Creangă) când avea băiatul 5 ani și fetița era în cărucior, puțin peste 6 luni. Și ne-a fermecat, eram acolo cel puțin o dată pe lună, dacă nu de două ori, împrumutam cât cuprindea, copiii se jucau acolo și își alegeau singuri cărțile, dacă mergeam la bibliotecă fără ei îmi spuneau clar ce ar vrea să le aduc.

Mergeam des la librării sau ateliere de lectură, am fost împreună la lansări de cărți, au cunoscut scriitori români, au luat autografe și au putut vorbi cu ei.

Și am și cumpărat o grămadă de cărți, am făcut din citit o experiență memorabilă, adesea inventând glume (la care râdem și acum după ani buni), cu aplecare spre emoțiile personajelor  și examinarea ilustrațiilor, ca și cum eram căutători de comori și mai găseam câte un indiciu în imagini.

Bineînțeles că mă foloseam și de vocea mea, de ton și toate inflexiunile de care eram capabilă (când eram odihnită) când povestea o cerea sau, alte ori, adormeam cu cartea în mână de oboseală.

Îți mai amintești care a fost prima carte citită? Dar copiilor? Dar cea mai iubită de copii?

Când a venit revoluția din 89 aveam puțin sub 9 ani, așa că nu am avut prea mult acces la cărți ilustrate, frumoase, dar eram abonați la biblioteca din cartier și nu știu dacă a fost prima carte sau ea mi-a rămas în minte, era una din seria Cireșarii, a lui Constantin Chiriță, Castelul fetei în alb.

La băiat am început cu cărțile clasice, povești precum Cei trei purceluși (pe asta i-o citeam la mai puțin de jumătate de an, probabil am citit-o de sute de ori), apoi îmi amintesc că îl adormeam ( la câteva luni) citindu-I povești mai lungi (ca Harap Alb, Frumoasa din Pădurea Adormită sau Muzicanții din Bremen) dintr-o carte primită de la mama mea când s-a născut băiatul.

Și îmi mai amintesc că i-am citit Scufița Roșie și altele de Frații Grimm încă de când era în burtă.

Copiii au iubit multe cărți în funcție de vârstă și etapă, dar din cele pe care le-am citit eu, au iubit Copacul comorii, o carte descoperită la bibliotecă și care nu s-a mai reeditat, e poveste plină de aventuri, umor și lecții de viață despre prietenie. Fetiței i-a rămas gândul la cartea Mihaelei Coșescu, R-Mami și cele ale Ioanei Chicet Macoveiciuc, cu Ema și Eric sau Te iubesc orice-ai face.

Cât de des cumpărați cărți?

Când erau mai mici mergeam mai des la bibliotecă și cumpăram o dată la câteva luni mai multe, acum nu prea trece o lună fără o comandă de cărți, dar combinăm și luăm pentru toată familia.

Care sunt categoriile din care cumpărați cel mai des cărți?

Fetița care începe clasa a II-a acum a descoperit recent benzile desenate așa că aici cererea e mare, băiatul, la fel, deși când era mai mic el era pasionat de cărți cu răspunsuri, gen enciclopedie, cum e și Marea carte cu întrebări sau Marea carte a animalelor uriașe.

Soțul meu e pasionat de SF, iar eu citesc multă ficțiune, așa că mereu mai apare câte o carte nouă sau e propusă la unul din cele două cluburi de lectură la care particip lunar.

Dacă nu ar fi iubit cărțile copiii tăi, ai fi făcut ceva în sensul acesta? Ce? De ce?

Da, aș fi făcut. Nu prea sunt genul de părinte care să aștept să se rezolve lucrurile de la sine sau mai bine zis, nu eram. Acum m-am relaxat mult și am încredere în dezvoltarea lor și în natură, însă când erau mici făceam multe să împing lucrurile în direcția pe care eu o vedeam benefică.

Eu cred că deja am făcut, oferindu-le, întâi de toate, exemplul nostru de obicei zilnic, apoi le-am citit foarte mult și încă le mai citesc, deși au 9 și 13 ani. Sigur băiatul ascultă doar dacă îi citesc celei mici și nu o fac special pentru el, însă fetei îi citesc zilnic încă și voi continua până n-o să mai vrea.

Din ce am studiat eu pe partea de citit cu voce tare, cei mai mulți părinți renunță după 8 ani, însă e recomandat să continui până la 11-12 sau când copilul nu mai vrea să citiți împreună.

Pe lângă toate pe care le-am făcut și de care am amintit mai sus, aș mai spune și ce nu aș recomanda și nu aș face, lucruri care adesea par benefice pentru a-i încuraja pe copii să citească, dar care se dovedesc păguboase pe termen lung.

Nu aș plăti copilul să citească, nu l-aș recompensa în vreun fel pentru citit, nu l-aș amenința că pierde vreun privilegiu dacă nu citește. Cititul n-ar trebui să fie recompensă sau pedeapsă. El este un dar prețios, un moment de conectare, de învățare, de apropiere și o cărămidă în plus la educația, cultura și empatia viitorului adult, nu o monedă de schimb.

Cât de importantă crezi că este lectura pentru noua generație?

Lectura, cu tot ce reprezintă ea, cunoaștere, poveste, deschidere, evoluție, este importantă pentru orice generație. Cu atât mai mult pentru aceasta căci gadgeturile și timpul pe ecrane tinde să acapareze foarte mult și să nu mai avem răbdare să citim, creierul chiar se formează diferit și începe să piardă din abilitățile care îi sunt necesare pentru a citi mai mult decât un articol.

Totuși, eu nu îmi pierd speranța, cred că tehnologia și accesul la mijloacele de comunicare ne-au oferit și marele avantaj că informația circulă rapid, oamenii au acces la mult mai multă educație, informare și inspirație decât în oricare altă perioadă.

Plus că la ce cărți absolut minunate se publică în zilele noastre, ar fi un mare păcat ca cei mici și tinerii să nu fie expuși la ele.

Crezi că părinții de azi sunt mai orientați spre lectură față de părinții noștri? De ce?

La prima vedere ai zice că nu. Pe vremuri, când era mama mea mică, nu aveai la ce te uitai, nu aveai decât cărțile și citea lumea. Doar că ăsta e doar un exemplu, cei mai mulți nici nu aveau acces la cărți. Așa că eu, bazându-mă pe ce văd în jurul meu, părinții citesc, fie că vorbim de cărți de parenting sau dezvoltare personală pentru a face față provocările vieții de părinte, dar și ficțiune.

Dacă ar fi să faci un top 3 al cărților pe care un părinte ar trebui să le citească, care ar fi acelea?

Cred că pe primul loc aș pune o carte de care orice părinte are nevoie pentru a nu mai căuta perfecțiunea și cea mai corectă metodă de a-și crește copii, „Confesiunile unei mame imperfecte”, de Harriet Lerner.

„Cum să crești un cititor de la DPH este  o carte pe care orice părinte ar trebui să o aibă în casă și să o citească. Pe măsură ce citeam mă bucuram de stilul lejer, direct, de recomandările bogate și foarte, foarte inspirate din carte.

A treia ar fi cartea Ioanei Chicet Macoveiciuc, „Copilul tău. Părinții tăi. Tu”, scrisă cu multă sinceritate, într-un limbaj simplu, pe înțelesul tuturor, cu informații prețioase, verificate științific, presărată cu mult umor și empatie.

Dar un copil? Ce cărți recomanzi?

Oh, aici am așa de multe recomandări și ca să fiu mai precisă le voi împărți pe vârste.

Pentru cei mici-mici, până pe la 3 ani recomand cu mare drag cărțile cartonate și cu focus pe ilustrații cum e colecția: Lotta și cărticelele despre emoții cu simpaticul unicorn Noni (Emoțiile lui Noni), plus cărțile lui Eric Carle care le-au plăcut foarte mult copiilor mei.

Pentru copiii de grădiniță (3-6 ani) recomand cu mare drag colecția cu Ema și Eric (ne-a plăcut foarte mult Iubim să călătorim sau Vraja ecranelor), dar și colecția cu Pettson și Findus sau Aventurile lui Peter Iepurașul de Beatrix Potter ori cărțile Juliei Donaldson.

De asemenea, pentru micii curioși, recomand cărți precum: Cartea oaselor sau Pas cu pas spre adâncimi sau Pas cu pas spre înălțimi sau în jurul lumii ori Copiii lumii.

Când copiii ajung la școală și încep să citească singuri recomand câteva colecții și autori: Jurnalul unui puști și cărțile lui Roald Dahl, seria Clementina sau Marea mea călătorie în timp, Viețile secrete ale regilor și reginelor ori benzile desenate cu Garfield.

Cum ți-a venit ideea organizării unui club de lectură și cum a fost aceasta primită în comunitate?

Ei, aici a venit din două surse, odată a fost iubirea mea, dar și a colegelor mele, de cărți și dorința de a include lectura și cititul cu voce tare în meniul tuturor părinților din comunitatea noastră și, pe de altă parte, o nevoie de a ne vedea, de a interacționa, de a socializa. Și cum era pandemie și nu ne puteam întâlni fizic, ne-a venit ideea aceasta și, foarte curând după lansarea cluburilor de lectură pentru părinți a venit și clubul de lectură dedicat copiilor.

Comunitatea a primit cu bucurie acest tip de evenimente, avem deja oameni loiali, și părinți, și copii, care nu ratează nicio ediție a clubului. Ediția pentru copii din septembrie a fost despre Alex, băiețelul din „Marea mea călătorie în timp” și ne-am închipuit cum ar fi să călătorim chiar noi în timp. Unde am merge, ce ne-ar plăcea să vedem și ce epocă ne-ar face să vrem să zăbovim mai mult timp acolo?

Apoi, în noiembrie, vom explora cartea „Micul dicționar ilustrat al Crizelor Copilului, o ediție ce promite să fie foarte interesantă și utilă în a aborda creșterea copilului într-un stil pozitiv (se bazează pe disciplina pozitivă), cu umor și multe sfaturi practice.

Pe care o găsiți chiar la editura DPH aici.

Tu ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *