Autorul lunii

Simona Epure, autorul lunii martie: Este important să ne păstrăm inocența

5 martie 2023

Scris de:

Simona Epure, autorul lunii martie: Este important să ne păstrăm inocența

Simona Epure publică de aproape 10 ani cărţi de literatură pentru copii, în special poezii şi poveşti în versuri. Adeptă a educaţiei prin joc şi joacă, autoarea îi conduce pe micii cititori către un scop precis, acela al învăţării. Personajele ei preferate sunt pisicile, avȃnd mai multe cărţi dedicate acestora. Cel mai recent personaj creionat de Simona cu ajutorul ilustratoarei Lavinia Trifan este Șoricelului Fursec, un simpatic brutar care învață o lecție importantă despre prietenie. Simona este autorul lunii martie la editura Didactica Publishing House și vă invităm să o descoperiți pagină cu pagină prin intermediul cărților ei, dar și al acestui scurt interviu. 

Poate știați sau poate nu, dar Simona Epure a absolvit Facultatea de Drept și pe cea de Fizică. Prima carte a fost publicată în 2014 și a fost o carte de rețete în versuri. De altfel, versurile sunt cele care exprimă cel mai bine ce gândește autoarea. Fie că vorbim de învățarea alfabetului, de a numerelor, de a răspunde la întrebări ce încep cu De ce? sau dacă vorbim de povești cu vrăjitoare, iepuri, lupi sau șoricei.

Editura DPH: Cum ai început să scrii cărți și de ce cărți pentru copii și cărți în versuri? 
Simona Epure: 
Am început cred poate din bucuria de a-mi regăsi copilul interior. De la bun început am scris în versuri, dar acum că vorbim nu știu să explic exact de ce. Ce pot spune cu siguranță îmi este mai ușor să mă exprim în acest fel. 

Care este cel mai iubit personaj pe care l-ai imaginat în acești mulți ani de când ne bucuri cu cărțile tale?
Simona Epure:
Îmi iubesc toate personajele, dar parca ceva mai mult pe Sofia, fetița din cartea „Sofia și pisoiul Miau”, și, bineînteles, pisicile.

Personajele prind contur odată cu povestea

Recent, în peisajul personajelor minunate a apărut și un șoricel. Ce ne poți spune despre el?
Simona Epure: Povestea în sine am scris-o la începutul anului 2022, mai mult în joacă, într-o încercare de a scrie un text de proză în rimă. Doar personajul principal și faptul că șoricelul era brutar au fost fixate de la bun început, în acel moment neștiind unde voi ajunge cu povestea, ce va face șoricelul, ce personaje îl vor însoți ș.a.m.d. Așa mi se întâmplă de fiecare dată când încep o nouă carte, construiesc povestea pe măsură ce scriu textul. Nu știu niciodată care va fi deznodământul și ce morală va transmite, totul prinde contur pe parcurs. Inițial, numele șoricelului era altul și a fost așa până aproape să plece cartea la tipar. Apoi am vrut să îl personalizez și să rămână în memoria copiilor într-un fel anume.
Ce mesaj are această carte, diferită de cele pe care le-ai publicat până acum la editura DPH?
Simona Epure: Cred că și cei mici, și cei mari își vor da seama că mesajul principal al cărții Șoricelul Fursec și un prieten minunat este acela că nu trebuie să judeci pe nimeni după aparențe și că, în general, e tare bine să te poți baza pe cineva, pe un prieten sau pe un mic ajutor, mai ales în situațiile critice.

Ce urmează pentru Fursec?

Crezi că Fursec va avea parte și de alte aventuri?
Simona Epure: Întotdeauna mi-am îndrăgit personajele pe care le-am creat și chiar am scris mici serii de două-trei cărți pe aceeași temă sau cu același personaj. Așa că este posibil ca și acest șoricel să treacă și prin alte întâmplări, cât de curând.
Ai un mesaj pentru cititori? 
Simona Epure: Cred că… este important să ne păstram inocența, acesta este mesajul meu.
Pe Simona Epure o veți găsi adesea în mijlocul copiilor, alături de care citește și povestește cu drag despre întâmplările personajelor sale. Așa că, dacă vreți să o cunoașteți, o puteți invita la școala sau la grădinița dvs – ne puteți trimite un mesaj la contact@edituradph.ro – sau puteți participa la atelierele sale de lectură, organizate periodic în librării și nu numai. 
De asemenea, Simona Epure a fost invitată anul acesta de Ministerul Culturii să reprezinte România la standul oficial al țării de la Târgul Internațional de Carte pentru Copii de la Bologna, unde am găsit-o în mijlocul cărților sale.
La final vă lăsăm doar câteva dintre premiile Simonei Epure:
  • Premiul I la Concursul Naţional Ion Creangă al Muzeului Literaturii Române – Iaşi aprilie 2019;
  • Premiul cel mare la “Incubatorul de poveşti colorate” – Bucuresti, aprilie 2019
  • Premiul al III-lea la Concursul Naţional Ion Creangă al Muzeului Literaturii Române- Iaşi 2018;
  • Premiul Special al Bibliotecii Judeţene ”Lucian Blaga” Alba – Festivalul Internaţional de Literatură Umoristică şi Grafică Satirică “ALB UMOR”, mai 2016, Alba Iulia;
  • Premiul al III-lea la Secţiunea Volume Publicate – Festivalul Naţional de Poezie Satirico-Umoristică ”Ion Budai-Deleanu”, august 2016, Geoagiu, judeţul Hunedoara;
  • Menţiune la Secţiunea Poezie – Festivalul Naţional de Poezie Satirico-Umoristică ”Ion Budai-Deleanu”, august 2016, Geoagiu, judeţul Hunedoara;
  • Menţiune la Concursul de Poezie pentru Copii Timtim-Timy al Editurii Paralela 45, mai 2016, Piteşti;

...și vă invităm să o descoperiți prin cărțile semnate aici: https://www.edituradph.ro/autorul-lunii

Tu ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *