Ivan Andrusiak, autor: Toți – copii și adulți – avem nevoie să știm că nu suntem singuri pe lume, luptând de unii singuri
Ivan Andrusiak este unul dintre cei mai apreciați autori contemporani de literatură pentru copii din Ucraina, poet, traducător și editor, cu o voce literară autentică și o capacitate rară de a construi personaje vii, pline de umor și vulnerabilitate. Cărțile sale sunt extrem de populare în rândul cititorilor tineri, dar și al educatorilor care le folosesc ca instrumente pentru dezvoltarea gândirii critice și emoționale. Volumul Incredibilele aventuri ale lui Andrei este o poveste plină de haz, sensibilitate și fantezie, inspirată din amintirile copilăriei autorului. Prin personajul Andrei, un băiat curios și visător care se trezește prins într-o serie de întâmplări amuzante și pline de învățăminte, Ivan Andrusiak reușește să spună o poveste despre prietenie, curaj, acceptare și nevoia profund umană de a fi „pe aceeași echipă” cu cineva. Scrisă într-un stil viu și apropiat de limbajul copiilor de astăzi, cartea îmbină realitatea cu fantezia într-un mod subtil și captivant.
Ce v-a inspirat să creați personajul Andrei? Este inspirat de cineva cunoscut sau poate de copilul care ați fost?
Ivan Andrusiak: Sunt convins de mult timp că viața reală e mult mai interesantă decât ficțiunea. De aceea încerc să nu inventez nimic – doar descriu lucrurile așa cum sunt. Cărțile mele se bazează, în general, pe întâmplări reale, iar personajele pe oameni sau animale din viața reală.
Așa s-a născut și Andrei. Povestea a început când aveam cam zece ani și locuiam împreună cu părinții, bunicii și sora mea mai mică, într-un sat din Carpați. De altfel, „comandasem” sora cu telefonul, din timp. În anii ’70, singurul telefon din zonă era la ferma unde lucra bunicul meu ca mecanic. Când aveam cinci ani, am intrat pe furiș acolo și am sunat barza, rugând-o să-mi aducă un frățior, ca să nu fiu singur și să am cu cine juca fotbal.
La noi, copiii nu veneau din varză – varza nu creștea bine la munte. Erau aduși de barză. Așa că eram convins că am vorbit cu o barză – dar de fapt vorbisem cu operatoarea telefonică. Ea l-a întâlnit mai târziu pe tatăl meu și i-a povestit conversația noastră. Așa că, într-un fel, a făcut ceea ce trebuia să facă barza.
Ca orice copil de la sat, aveam sarcina să adun ouăle proaspete din cotețul găinilor. Într-o zi, printre ele, am găsit un ou foarte mic – cât unul de pasăre. Bunica mi-a spus că era un ou „fermecat”, și că, potrivit credinței populare, în anumite condiții, dintr-un astfel de ou putea ieși un mic duh de buzunar care făcea totul în locul tău.
Spune-mi, ce copil n-ar fi vrut un astfel de ajutor, după o poveste ca asta? Evident că mi-am dorit și eu. Dar condițiile erau prea complicate, așa că am renunțat.
Au trecut douăzeci și cinci de ani. Bunicii nu mai erau, eu locuiam în Kiev cu copiii mei, și uitasem complet de acea întâmplare. Dar, într-o zi, când îmi vizitam părinții și adunam ouă din coteț – mi-am amintit, brusc, de oul fermecat!
Și m-am întrebat: „Dar dacă aș fi încercat să scot acel mic duh? Ce s-ar fi întâmplat?” Așa a apărut povestea lui Andrei.
Povestea îmbină umorul, aventurile școlare și un strop de magie. Cum reușiți să păstrați echilibrul între distracție și profunzime?
Ivan Andrusiak: Am spus povestea așa cum s-a întâmplat în realitate – dar, cum se vede, în carte lucrurile sunt prezentate puțin altfel. Asta pentru că un autor de literatură pentru copii trebuie mereu să se gândească la cititor.
Dacă aș fi scris această poveste pentru adulți, aș fi descris realitatea anilor ’70 din Hutsulșcina – regiunea etnografică din Carpați din care provin – și urmele credințelor populare din viața de zi cu zi. Adulții ar fi fost interesați. Dar copiii de azi?
Pentru ca un copil să se bucure de o poveste, trebuie să se regăsească în personaj. Dar această conexiune s-ar pierde în explicații lungi despre de ce singurul telefon era la fermă și cum trebuia să vorbești mai întâi cu operatoarea.
Așa că am mutat povestea dintr-un sat „folcloric” din anii ’70 într-un oraș ucrainean modern, mai „universal” – și asta a ajutat la echilibru.
De ce ați ales identitatea personală și ruperea stereotipurilor ca temă centrală?
Aceste lucruri erau importante pentru mine, ca băiat dintr-un sat izolat. Și s-au dovedit la fel de importante pentru copiii mei, crescuți într-un oraș mare și într-o epocă complet diferită.
Asta înseamnă că aceste teme nu depind de timp sau loc – vin din natura umană și sunt mereu actuale.
Copiii între 9 și 12 ani trec adesea printr-o etapă delicată de autocunoaștere. Cum credeți că literatura îi poate ajuta în această perioadă?
Ivan Andrusiak: Prin identificare. Dacă scriitorul creează un personaj în care copilul cititor se poate recunoaște – „Aș fi făcut și eu așa aici”, „Aș fi reacționat diferit”, „E naiv – nu vede ce e evident! Dacă aș fi fost eu în locul lui…” – atunci funcționează.
Oul misterios și ideea unui duh magic aduc o notă de fantezie. Credeți că fantezia este un mod de a explora provocările emoționale reale?
Ivan Andrusiak: Sincer, cred că adulții au inventat termenul „fantezie” ca să justifice de ce le mai plac basmele.
Se spune că basmele sunt pentru copii și nu sunt serioase – dar noi suntem oameni respectabili, deci citim fantasy. În realitate, toți venim din basmele copilăriei. Iar când viața ne pune în fața unor încercări – uneori foarte dure și dureroase – ne întoarcem la acele basme pentru alinare.
Apropo, fantezia a devenit foarte populară în Ucraina după atacul perfid al Rusiei asupra țării noastre. Când drone kamikaze și rachete zboară noaptea deasupra capului tău și lovesc casele celor dragi – devine esențial să ai un moment de refugiu într-o lume imaginară, unde să-ți tragi sufletul. Chiar are un efect terapeutic.
Care a fost cea mai mare provocare în scrierea cărții? Și ce moment v-a adus cea mai mare bucurie? Dialogurile din cărțile dvs. par atât de naturale. Cum reușiți să redați vocea copiilor atât de convingător?
Ivan Andrusiak: Cea mai dificilă a fost povestea a patra: Andrei se îndrăgostește sau tema la fizică. N-aș fi reușit fără copiii mei.
Când scriu o carte nouă, o citesc mereu cu voce tare în fața soției și a copiilor. Asta mă ajută să simt ce nu funcționează. Și feedbackul lor e foarte sincer.
Când le-am citit această poveste, au făcut-o praf: „Tati, noi nu vorbim așa, nu gândim așa, iar scena asta – poate în copilăria ta mergea, dar acum nu mai e deloc credibilă.”
„Bine, dar voi ce ați fi făcut în loc?”
„Asta și asta, am fi zis așa și așa.”
Am aruncat jumătate din text și l-am rescris.
Fiica mea cea mare, Liza, avea vârsta personajelor și mi-a dat cele mai bune sfaturi. Mai târziu, am recitit varianta nouă. E o scenă în care Andrei aduce un schelet din cabinetul de biologie pe ringul de dans, la petrecerea școlii, din frustrare. Fiica mea cea mică, Stefa, a spus că nu înțelege de ce face asta. Liza i-a răspuns: „O să înțelegi când mai crești.”
Atunci am știut că am prins exact acel ceva magic și imprevizibil din psihologia adolescenților.
În opinia dumneavoastră, cum ajută umorul copiii să facă față unor teme serioase, precum curajul, stima de sine sau presiunea grupului?
Ivan Andrusiak: Umorul ajută în viață, în general. Cu un zâmbet, e mai ușor să treci peste eșecuri și să înveți lecțiile importante. Dar nu batjocura!
„Râdeți cât vreți, dar nu râdeți de alții” – Andrei își începe povestea cu această replică dintr-un motiv. Cred că orice carte pentru copii – chiar și cele mai serioase – ar trebui să conțină măcar puțin umor. El apropie cititorul de personaj.
La fel e și în viață: cu prietenii mei glumim tot timpul, dar avem mare grijă să nu trecem linia dintre zâmbet și batjocură.
Sunteți și poet și traducător. Cum influențează această experiență scrisul dvs. pentru copii?
Ivan Andrusiak: Am intrat în literatura pentru copii ca poet „pentru adulți”, traducător și critic literar. Ceea ce e atipic – în perioada sovietică exista stereotipul că literatura pentru copii nu e serioasă și că oricine o poate scrie.
Dar colegii mei și cu mine – și acum avem o generație foarte puternică de autori pentru copii în Ucraina: Sashko Dermanskyi, Lesya Voronyna, Olha Kupriian, Serhiy Pantyuk, Kateryna Yehorushkina, Dara Korniy și mulți alții – demonstrăm contrariul.
Literatura pentru copii poate și trebuie să fie la fel de diversă și captivantă ca literatura pentru adulți – sau chiar mai mult.
Dacă ar fi un singur mesaj sau sentiment pe care ați vrea ca cititorii să îl păstreze din Incredibilele aventuri ale lui Andrei, care ar fi acela?
Ivan Andrusiak: Încerc să găsesc un slogan pentru fiecare dintre cărțile mele – un mesaj-cheie pe care îl poartă povestea – și cu care semnez autografele. Sloganul lui Andrei este: „Faci parte din echipă!” Pentru că toți – copii și adulți – avem nevoie să știm că nu suntem singuri pe lume, luptând de unii singuri. Există și alți oameni ciudați și curajoși lângă noi.
Toți – prietenii lui Andrei – suntem o echipă! Și sunt tare bucuros să-i primesc pe cititorii români în această echipă ușor trăsnită, ușor nebunatică, dar foarte sinceră!
DPH, și tu faci parte din echipă!
Incredibilele aventuri ale lui Andrei face parte din proiectul „Puterea literaturii europene în prevenirea și combaterea bullyingului”, o inițiativă dedicată prevenirii violenței emoționale și comportamentelor agresive în rândul copiilor. Prin povești care îi ajută pe cei mici să își recunoască și să își exprime emoțiile într-un mod sănătos, volumul contribuie direct la dezvoltarea empatiei, autoreglării și comunicării nonviolente – competențe esențiale pentru crearea unui climat școlar sigur, incluziv și prietenos. Este o resursă valoroasă în construirea unei culturi a înțelegerii și respectului, unde emoțiile sunt acceptate, iar diferențele nu devin motive de excludere sau stigmatizare. Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul Europa Creativă, iar toate titlurile disponibile pot fi consultate aici.
