Un prieten din Mezozoic: o carte despre empatie și prietenie. 4 idei de activități
Tudor este un băiat curios și sensibil, iar viața lui se schimbă complet atunci când motanul său, Felix, îl conduce spre un loc secret, poarta către o lume fantastică – o lume plină de dinozauri. Aici, Tudor îl cunoaște pe Rombi, un dinozaur zburător prietenos, dar necăjit de semenii săi. Când un dinozaur mai mare îi fură hrana, Tudor intervine, hotărât să-l sprijine. Pentru el, nedreptatea este greu de suportat, mai ales când cei puternici profită de cei mai vulnerabili. „Un prieten din Mezozoic” este o poveste plină de sensibilitate și aventură, în care imaginația devine punte între lumi. Cartea explorează cu finețe ideea că prietenia adevărată nu ține cont de timp sau diferențe, iar curiozitatea și imaginația pot deveni porți către lumi nebănuite.
Pe măsură ce aventura se dezvoltă, sora lui Tudor, Natalia, li se alătură, urmată de tatăl și mama lor, bunicul și chiar profesorul de științe al Nataliei. Cu toții pătrund în lumea lui Rombi, care devine o punte de legătură între generații și între lumi. Profesorul pornește într-o expediție de cercetare, iar Natalia îi este ajutor de nădejde.
Rombi trece printr-un moment dificil când rămâne blocat într-o zonă periculoasă. Întreaga familie se mobilizează pentru a-l salva, iar Tudor trebuie să își înfrunte teama de înălțime pentru a-și ajuta prietenul. Prin acest act de curaj, legătura dintre ei devine mai puternică decât oricând.
Un nou personaj apare în poveste – Bogdan, colegul lui Tudor, un copil care și-a pierdut tatăl în război. Tudor îl invită în lumea lui Rombi, iar aventura devine și pentru Bogdan o formă de vindecare și descoperire. Rombi, deși uneori provoacă haos cu intențiile sale bune, este mereu dornic să ajute. În cele din urmă, devine parte din familie – nu doar ca prezență, ci ca simbol al acceptării, empatiei și prieteniei.
„Un prieten din Mezozoic” este așadar o poveste caldă și complexă despre curaj, conexiune, pierdere și apartenență. Morala este simplă și profundă: chiar dacă un prieten arată altfel, poate apărea de oriunde – important este să-l recunoști și să-l accepți cu inima deschisă.
Activități de vară, anti-plictiseală
Cartea „Un prieten din Mezozoic” este un instrument valoros de conectare emoțională cu copilul. Vă recomandăm să o citiți împreună și să discutați liber despre sentimentele personajului și ale copilului dvs.
Posibile întrebări care să ofere un start bun pentru o discuție cu micul cititor:
– Ce ai face dacă ai călători în trecut și ai întâlni un dinozaur?
– Cum te-ai simți dacă ai fi martor al unei nedreptăți?
– Ce înseamnă prietenia pentru tine? Prieten adevărat este cel care….?
– Cum știi că cineva este un prieten adevărat?
– Dacă ai putea călători în Mezozoic, ce ai lua cu tine? De ce?
Idei de activități de făcut acasă:
– Confecționați (sau desenați) împreună un „ou de dinozaur” și ascundeți în el un mesaj special pentru un prieten sau un membru al familiei.
– Creați o hartă imaginară a lumii lui Rombi și povestiți împreună ce se întâmplă acolo. Sigur, povestea poate evolua după cum zburdă imaginația cititorilor. Folosiți desene, colaje și elemente din natură pentru a face harta cât mai interesantă.
– Urmăriți un documentar scurt despre dinozauri și comparați informațiile cu cele din poveste. Sau puteți continua lectura cu o bandă desenată despre dinozauri, pe care o puteți găsi aici.
Despre autor
Stanislav Solovinskyi, cel care semnează acest titlu, este un autor ucrainean contemporan de literatură pentru copii, foarte apreciat în Ucraina și dincolo de granițele sale pentru stilul său jucăuș, plin de umor și încărcat de mesaje valoroase. Cărțile sale sunt intens utilizate în grădinițe și școli, adesea incluse în programele educaționale de lectură. Solovinskyi țese în paginile sale aventuri accesibile, care pun în prim-plan empatia, curiozitatea și importanța întrebărilor – astfel încât micii cititori nu doar citesc, ci reflectă și simt.
Acest titlu face parte din proiectul Puterea literaturii europene pentru copii în prevenirea bullying-ului, cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul Europa Creativă. Obiectivul principal al proiectului este de a promova circulația transnațională a operelor literare de înaltă calitate din țările Uniunii Europene și, respectiv, accesul copiilor români la literatura europeană în segmentul valorilor umane esențiale și al bullying-ului, cu scopul de a preveni bullying-ul în rândul copiilor și preadolescenților și de a reduce efectele acestuia.
Proiectul presupune traducerea a 23 de cărți selectate din limbile eligibile ale programului, editarea, tipărirea și distribuirea a unui număr total de 69000 de exemplare. Mai multe detalii despre proiect, precum și cărțile publicate se află aici: proiect antibullying.