Copiii învață cel mai ușor prin intermediul poveștilor spuse cu umor, spune 𝐒𝐮𝐬𝐚𝐧𝐧𝐞 𝐎𝐫𝐨𝐬𝐳, autoarea unei cărți cu totul speciale – 𝑬𝒙𝒊𝒔𝒕𝒂̆ 𝒂𝒑𝒂̆ 𝒊̂𝒏 𝒅𝒆𝒔̦𝒆𝒓𝒕? Aceasta adună 18 întâmplări pentru minți curioase, deschizând conversații importante – de la ce este apa virtuală până la de ce sunt lacrimile sărate. Susanne – de altfel nu doar scriitoare, ci și educator – a conceput această carte plecând de la întrebări reale ale copiilor și abordând o perspectivă ludică, așa cum o face și în viața de zi cu zi la ferma din nordul Germaniei unde este ghid vizitatorilor din școli și grădinițe. Astfel, experiența sa practică aduce un plus valoros transformând această carte într-un instrument util pentru părinți și cadre didactice deopotrivă. Mai jos o discuție amplă cu scriitoarea, o conversație care cu siguranță va va inspira și pe voi. 

Ne poți spune despre experiența ta și ce te-a inspirat să scrii cărți educaționale pentru copii, concentrându-te în special pe subiecte precum apa și mediul?
Sunt autor de cărți pentru copii din 1998. Am început cu scenarii pentru programul pentru copii al televiziunii germane. Apoi am scris povești fictive pentru tinerii adulți. Acum 13 ani m-am mutat din Hamburg într-un mic sat din nordul Hamburgului, în vecinătatea unei mari ferme ecologice. Am căutat persoane cu experiență pedagogică pentru a lucra ca ghid pentru micii vizitatori: grupuri de grădiniță, clase de școală etc. La acel moment nu aveam absolut nicio cunoștință despre agricultură, pentru că până atunci mi-am petrecut viața în centrele marilor orașe, precum Viena, München, Hamburg. Astfel, am fost instruită și educată de proprietarii fermei timp de câteva săptămâni. Am fost fascinată de acest subiect și am învățat foarte repede, iar când am început să lucrez ca ghid, am învățat și mai multe din întrebările copiilor. Am descoperit că cei mici nu știu foarte multe despre originile alimentelor de pe farfuriile lor. Și am descoperit că nici adulții nu știu prea multe despre asta. Acest lucru m-a condus să scriu o carte despre mâncare intitulată „De ce ciocolata nu crește în copaci?”. A avut un mare succes în Germania, fiind iubită de profesori. Între timp, am început să-mi cresc propriile legume într-o grădină fără conductă de apă. Trebuie să o pompez dintr-o cisternă subterană, umplută cu apă de ploaie. Asta înseamnă: fără ploaie, fără legume. Din fericire, trăiesc în nordul țării, unde plouă des, dar din ce în ce mai puțin din cauza schimbărilor climatice. Și asta m-a condus la cartea „Există apă în deșert?”.

Ce te-a motivat să alegi apa ca temă centrală pentru cartea ta? Și cum crezi că contribuie la înțelegerea copiilor despre problemele de mediu?
Nu este un secret că cei mici sunt fascinați de apă; majoritatea adoră să facă baie, să înoate, să se stropească, să se scufunde, să se joace cu gheața și zăpada. Se întâlnesc cu apa de multe ori pe zi. Apa este o experiență cotidiană. Așa că am început să spun povești care să ridice întrebări. De exemplu: De ce apa poate fi tare și moale în același timp, unde dispar bălțile când apare soarele, putem produce zăpadă în propriul nostru frigider, unde se duc lucrurile pe care le arunci la toaletă? Cele mai multe întrebări nu pot fi răspunse ușor și chiar și adulții întâmpină dificultăți în a le explica. Dar pot învăța citind poveștile copiilor.

Cum abordezi simplificarea conceptelor științifice complexe pentru a le face accesibile și captivante pentru tinerii cititori în scrierile tale?
Primul lucru este să rămân concret – arăt lucruri. Creez situații care explică. Un lanț de molecule de apă poate fi vizualizat prin copii care se țin de mâini și formează un zid care nu lasă pe nimeni să treacă. Când vine vorba de a explica cum funcționează o turbină într-o hidrocentrală, arăt exemplul unui dinam de bicicletă, pe care fiecare copil îl cunoaște. Expresivitatea și analogiile sunt importante. Un alt punct important este să elimin lucrurile neimportante și să mă concentrez pe esențial. Și, mai presus de toate: umorul. Există întotdeauna aspecte umoristice în povești. Dacă zâmbești, nervii din fața ta îi spun creierului tău că ești bine, te simți pozitiv. Și acesta este fundalul pentru învățare.

Cartea oferă un amestec de povestiri și informații factuale. Poți să ne explici cum echilibrezi aceste elemente pentru a crea o experiență de învățare eficientă pentru copii?
Poveștile spuse în carte sunt mai importante decât faptele. Poveștile deschid pe plan emoțional, stârnesc curiozitatea despre cum vor evolua lucrurile. Va reuși Marc și sora lui să construiască o hidrocentrală? Va strânge Abdi suficienți bani pentru puțul din Somalia? Va trece Amina examenul de înot? Și așa mai departe. Poveștile fictive conduc, de asemenea, la întrebări științifice. În caz contrar, nu ar fi nevoie să găsim răspunsuri. Răspunsurile, explicând aspectele fizice, de mediu sau emoționale ale diverselor fenomene ale elementului, ocupă aproximativ 30% din poveste. Nu mai mult. Evit să supraîncarc copiii cu răspunsuri; mi-ar plăcea să găsească și mai multe întrebări.

În ce moduri crezi că cărțile precum ale tale pot sprijini și îmbunătăți inițiativele de educație ecologică în școli și grădinițe? Ce strategii sau activități sugerezi educatorilor pentru a integra cartea ta în curriculă în mod eficient?
Cărțile pot fi o contribuție la educația ecologică pentru că arată modalități de a rezolva problemele de mediu. Ele motivează să ne schimbăm comportamentul. Dar nu există o conștiință vinovată, nici un deget amenințător, ci întotdeauna o mulțime de posibilități pentru mai bine. Și copiii își doresc întotdeauna schimbarea în bine. Sunt profund preocupați de bine, mai mult decât adulții. Sunt convins că acesta este un fapt.

Cum îți imaginezi că părinții și educatorii vor folosi cartea ta acasă pentru a promova conștientizarea și educația ecologică împreună cu copiii?
Aș sugera să răsfoiască cartea și să privească ilustrațiile. Sunt extraordinare, speciale și amuzante și invită la dialoguri. Ce s-ar fi putut întâmpla aici, ce se întâmplă acolo? Ilustrațiile minunate realizate de Maike Töpperwien stimulează dorința de poveste.

Ne poți împărtăși experiențe din partea cititorilor sau educatorilor care au folosit cartea ta în clasele sau acasă?
Îmi amintesc o situație minunată în timpul unei lecturi din carte într-o grădiniță. Am citit povestea despre ploaie, am adus chitara mea, am cântat împreună cântecul unei picături de ploaie numită Fridolin și am făcut experimente. Iubesc experimentele și întotdeauna vin cu câteva dintre ele la lecturi. În acea zi am adus un furtun, un ulcior și o piscină pentru a arăta direcția în care curge apa. Am întrebat copiii ce s-ar putea întâmpla dacă pun apa din ulcior în furtun. Toată lumea era sigură că apa va curge în jos spre piscină. O fetiță de aproximativ patru ani a negat că apa ar curge în jos, era convinsă că direcția apei ar fi înainte și înapoi. Am fost foarte amuzat și am întrebat cum poate susține așa ceva. Ea a răspuns: „Am văzut cu ochii mei.” Colegii ei au început să râdă, dar apoi a explicat. „Am văzut asta când eram în vacanță cu părinții mei la Marea Nordului. Apa se mișcă înainte și înapoi acolo.” Am înțeles că se referea la maree și am fost foarte impresionat. Așa că nu subestima niciodată copiii.

Ca avocat pentru educația ecologică, ce rol vezi cărțile precum ale tale jucând în formarea mentalităților și comportamentelor generațiilor viitoare în direcția sustenabilității?
Rolul cărților – indiferent dacă sunt pentru copii sau adulți – este de a sensibiliza și de a pune întrebări. Ele ajută la înțelegerea relațiilor dintre cauză și efect.

În final, ce mesaj sau concluzie speri că tinerii cititori vor extrage din „Există apă în deșert?” 
Răspunsul este chiar în întrebarea ta: Sper ca cei mici să învețe să aprecieze apa și să se simtă responsabili pentru mediul lor.

Cartea 𝑬𝒙𝒊𝒔𝒕𝒂̆ 𝒂𝒑𝒂̆ 𝒊̂𝒏 𝒅𝒆𝒔̦𝒆𝒓𝒕?, alături de alte 15 titluri de ficțiune, face parte dintr-un proiect amplu – 𝐿𝑖𝑡𝑒𝑟𝑎𝑡𝑢𝑟𝑎̆𝐸𝑢𝑟𝑜𝑝𝑒𝑎𝑛𝑎̆ 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝐶𝑜𝑝𝑖𝑖 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝐸𝑐𝑜𝑙𝑜𝑔𝑖𝑒 𝑠̦𝑖 𝑀𝑒𝑑𝑖𝑢, cofinanțat de Uniunea Europeană, prin programul Europa Creativă – prin care editura Didactica Publishing House își dorește să deschidă conversații importante cu cei mici, prin intermediul poveștilor.