Thierry Manes, ilustrator Ziua în care am salvat planeta: Fiecare text este  aventură!

DPH | 14 mai 2023


Thierry Manes este originar din sudul Franței. În 2013, și-a urmat cea mai mare pasiune și a devenit ilustrator, iar de atunci numele său a apărut pe coperta a numeroase cărți pentru copii. Mai jos un interviu cu ilustratorul unei cărți iubite din portofoliul DPH, Ziua în care am salvat planeta, o colecție de patru povești despre importanța protejării naturii:

De unde ați căutat inspirația pentru personaje?

În viață, îmi place să observ, să ascult, să am imagini în minte, iar textul ajută foarte mult și el.

Care este personajul tău preferat?

Lucas, eroul din „Vara broaștei țestoase”, pentru curajul și inima lui mare.

Când desenezi? Tot timpul sau în cadrul unei munci regulate?

Desenez practic în fiecare zi, fie pentru mine, fie pentru comenzi de la editori. Acesta este în prezent principala mea activitate, pe care o desfășor în Nîmes, în sudul Franței.

Cât de importantă este ilustrația pentru transmiterea mesajului autorului și cum decideți ilustrația unei cărți?

De fiecare dată când primesc un text, este o aventură și am multe imagini în minte. Mă las inspirat de poveste și de personaje înainte de a începe desenele, apoi fac câteva schițe și desene preliminare, iar în funcție de poveste propun o colorare a imaginilor în acord cu editorul.

Aveți sfaturi pentru copiii care iubesc să deseneze și ar putea să-și aleagă desenul ca profesie?

Petreceți puțin timp în fiecare zi desenând și repetând, acest lucru vă va ajuta să vă conturați stilul. Ilustrația este o abilitate care poate fi îmbunătățită, indiferent de abilitatea inițială. Dacă sunteți pasionați de desen, meseria de ilustrator este pentru voi.

Ziua în care am salvat planeta face parte dintr-un proiect mai amplu al editurii Didactica Publishing House, care vizează promovareacirculației internaționale a operelor literare de înaltă calitate și accesul copiilor români la literatura europeană pe segmentul de mediu, ecologie și salvarea planetei. Acesta include publicarea a 16 titluri apreciate internațional, publicate inițial în Franța, Germania și Suedia și vor fi traduse și adaptate publicului din România. Toate cărțile selectate abordează subiecte despre mediu, ecologie și viața pe planetă, prin povești captivante, pe înțelesul tuturor. Conținutul lor tratează teme majore precum schimbările climatice, influența omului asupra naturii, importanța protejării animalelor pe cale de dispariție în special, dar și a animalelor în general ori risipa excesivă de resurse. Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul Europa Creativă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Editura DPH | Educația contează

Luni - Vineri

09:00 - 17:30

Sâmbătă

închis

Duminică

închis

Urmăriți-ne pe Facebook și Instagram

Toate drepturile rezervate edituradph.ro