Autorii lunii ianuarie: Gabriela Gîrmacea – ”Copiii ar trebui să citească pentru a-şi dezvolta vocabularul, imaginaţia, creativitatea, iar adulţii – pentru a nu le pierde. ”
Gabriela Gîrmacea este autoare, critic literar și traducător. La DPH a publicat atât jocuri pentru copii care îi familiarizează pe aceștia cu figuri de stil din limba română și cu cele mai vechi și impresionante civilizații, cât și un volum dedicat înțelegerii Primului Război Mondial, rezultat al cercetărilor în muzee și arhive, pornind de la literatură și de la documente autentice cu referire la epocă.
Când ați început să citiți?
Este o întrebare destul de dificilă, pentru că există două răspunsuri.
Primul se referă la faptul că citeam inconştient. Părinţii şi bunicii obişnuiau să-mi citească şi eu urmăream de fiecare dată pagina, paragrafele, rândurile. Ajunsesem să învăţ de pe rost poveştile şi poeziile. Părinţii îmi povesteau că urmăream cu degetul rândul şi reproduceam exact textul. Dacă cineva sărea peste câteva rânduri sau cuvinte, imediat îl corectam. Aveam o memorie extraordinară şi nu m-a părăsit nici acum.
Al doilea răspuns se referă la momentul când am citit conştient, când am început să leg literele şi cuvintele. Mi-l amintesc perfect.
Eram în clasa întâi, stăteam în banca a doua, pe rândul de la geam, când am citit singură o propoziţie celebră: “Ana are mere”.
A fost momentul când am căpătat curaj şi lectura a devenit o obişnuinţă. Am început să caut cărţi la biblioteca municipală şi să le aduc acasă, unde stăteam singură într-un colţ şi citeam fascinată. Nu era nevoie să-mi spună cineva să fiu cuminte. Era suficient să mi se dea o carte.
Ce înseamnă cărțile pentru dvs?
Cărţile sunt prietenii pe care îi dobândeşti în timpul vieţii şi care te însoţesc în aventura zilnică.
Eu văd fiecare zi drept o provocare, un moment în care ţi se mai dă o şansă să recuperezi ce ai pierdut cu o zi înainte şi, dacă nu ai reuşit să citeşti ceva, o poţi face cu încredere în zilele următoare. Citesc orice, cu mult interes şi acum. Important este ce descoperi.
Am avut o perioadă în care citeam Dicţionarul Enciclopedic Ilustrat. Căutam câte un cuvânt necunoscut şi paginile colorate îmi atrăgeau atenţia, astfel încât trecea o oră citind dicţionarul.
De ce ar trebui să citească copiii și de ce ar trebui să citească adulții?
Copiii ar trebui să citească pentru a-şi dezvolta vocabularul, imaginaţia, creativitatea, iar adulţii – pentru a nu le pierde.
Cred că lectura ar trebui să devină un stil de viaţă şi ne-ar ajuta enorm să fim mai buni unii cu ceilalţi, să legăm relaţii.
Înainte de 1990, se citea mult şi exista chiar o întrebare pe care unii oameni o adresau când se refereau la o persoană care nu se ridica la nivelul lor: “Ce-a citit ăsta la viaţa lui?”
Aşadar, nu puteai avea pretenţii de la o persoană din viaţa căreia lipseau lecturile.
Cum ați descoperit această pasiune pentru scris? Când ați știut că veți scrie o carte?
Pasiunea pentru scris am descoperit-o în clasa a doua, când m-am înscris la Cenaclul “Zburătorul” din Oneşti, condus de profesorul Gheorghe Izbăşescu. Dumnealui avea grupe de elevi şi le citea acestora din creaţia unor scriitori pe care-i alegea singur. Ne explica termeni ca temă, rimă, ritm. Apoi, ne punea să găsim rime şi le scriam în caiet.
Pasul următor era să scriem două versuri cu rimă, apoi o strofă etc. Era un curs pe care astăzi îl numim “Scriere creativă”. Cele mai reuşite versuri erau trecute într-un registru. Asta însemna o recunoaştere a valorii, pentru că nu oricine scria în registru.
Aşa că deprinderea de a scrie mi s-a format de la vârsta copilăriei şi, treptat, mi-am propus să scriu, însă am avut răbdare cu mine: să cresc, să acumulez, să filtrez ce primeam. Domnul profesor ne-a învăţat să fim exigenţi şi că nu orice scrii trebuie publicat.
Materialul trebuie lăsat o perioadă în manuscris, apoi îl mai citeşti cu detaşare de câteva ori, faci corecturi, îl dai şi altei persoane de încredere să-l citească şi, când nu mai ai de făcut nicio modificare, te gândeşti unde-l publici. De aceea am publicat târziu, când am simţit că aveam ce spune.
Cât de dificil de înțeles este lumea contemporană pentru copiii de azi? Cum se descurcă părinții în acest context?
Trăim într-o lume dificilă, când multe evenimente ne iau prin surprindere, când totul de întâmplă repede.
Important este să fim deschişi şi să dialogăm cu cei mici, pentru a vedea şi a înţelege lumea din perspectiva lor.
Astfel, putem să-i ajutăm să-şi găsească locul. Cred că părintelui îi revine rolul de îndrumător şi de observator atent al copilului. Părinţii mei mi-au oferit cărţi şi excursii.
La sfârşitul fiecărui an şcolar, tata mă întreba ce am studiat la şcoală şi îmi cerea să fac un traseu pentru concediul familiei. Plecam cu maşina şi cortul şi vizitam locuri despre care învăţasem. În locurile unde ajungeam, eram pusă să povestesc, să prezint, să pun întrebări. Aşa mi s-au fixat în minte multe informaţii.
Cred că părinţii pot să ofere copiilor tot felul de experienţe nonformale de învăţare şi mulţi dintre aceştia îi duc azi pe copii la şcolile de vară organizate de diferite instituţii, le oferă cărţi şi tablete.
Cât de important este pentru părinți să-i ajute pe copii în evoluția lor? Să le facă cunoștință cu lumea în care cresc, prin intermediul cărților?
Observ că părinţii pun în centrul preocupărilor lor copilul, că investesc în dezvoltarea acestuia prin joc. Pe piaţa de carte, există o ofertă diversă. În ultima perioadă, am citit multă carte despre ştiinţa. Este ceva ce mi-a lipsit şi descopăr că studiul fenomenelor fizice sau chimice nu este dificil dacă se fac din perspectiva experimentală. Este ceva ce mi-a lipsit în copilărie, dar şi ca părinte.
Există cărţi de experimente care pot fi făcute acasă, cărţi cu biografii ale marilor personalităţi, enciclopedii de tot felul. Părinţii pot să aleagă anumite valori în jurul cărora să formeze personalitatea micuţului.
Important este să dedice timp şi să fie constanţi în ceea ce fac, să observe atent şi să schimbe dominanta, adică să diversifice activităţile.
S-a schimbat mentalitatea în ultimele decenii?
Aici ar fi multe de zis. Mentalităţile se schimbă greu. Însă, în ultimii ani, apariţia învăţământului privat le-a oferit părinţilor alte oportunităţi de educaţie a copilului. Societatea, graţie schimbului rapid de informaţii, a evoluat mult. Cunoaşterea limbilor străine şi posibilitatea de a călători în locuri despre care înainte de ’90 nu aveai nicio informaţie sau o obţineai cu mare greutate a dus la o schimbare a mentalităţii. Oamenii sunt mai comunicativi, mai curioşi să exploreze, să vadă, să experimenteze şi să-şi schimbe stilul de viaţă.
Metoda secretă prin care îi putem face pe copii să citească este…?
Să le laşi la îndemână nişte cărţi pe care să şi le aleagă singuri, să le răsfoiască şi apoi să intervii să-i ajuţi în descifrarea mesajului.
Aveți un mesaj pentru copii, părinții lor sau profesori?
Să fie creativi şi să nu lase să treacă o zi fără să asculte, să vadă sau să citească ceva frumos.
