Dorin David: ”Cărțile ne ajută de multe ori să ne descoperim pe noi, să ajungem să ne cunoaștem și să ne înțelegem”

Dorin David: ”Cărțile ne ajută de multe ori să ne descoperim pe noi, să ajungem să ne cunoaștem și să ne înțelegem”

Dorin David a publicat până în prezent patru cărți de ficțiune și trei de specialitate. A obținut titlul de Doctor în Litere în anul 2013, Universitatea „Transilvania” din Brașov. A urmat două stagii de cercetare la departamentele de Studii Religioase ale Universităților din Groningen și Zürich, Elveția. Este absolvent (licență și masterat) al Facultății de Filosofie, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

1. Când ați început să citiți? Ce înseamnă cărțile pentru dvs?

De la 6 ani, îmi amintesc și acum de Neghiniță, prima mea cărticică citită! A fost minunat (la fel simt și acum!) să pătrunzi prin cărți în alte lumi, să poți călători oriunde te duc paginile acelea magice.

Ca să parafrazez un celebru scriitor, care îmi place foarte mult, dacă paradisul ar exista, acesta ar fi o bibliotecă! Cărțile nu sunt altceva decât trepte spre paradis, care nu trebuie neapărat căutat în exterior, pentru că de fapt este în interiorul ființei noastre. Iar cărțile ne ajută de multe ori să ne descoperim pe noi, să ajungem să ne cunoaștem și să ne înțelegem. Bogăție mai mare nu există.

2. De ce ar trebui să citească copiii și de ce ar trebui să citească adulții?

Adevărul e că nu „ar trebui”, ci ar vrea…

Aici este cheia: cum să-i ajutăm pe copii să-și dorească să citească, nu să fie forțați.

Nimănui nu-i place să fie obligat să facă ceva. Și totul începe de când e copilul mic, trebuie făcut un program (strategia ajută și la somn) de exemplu: seara cu o jumătate de oră înainte de ora de culcare (la copiii noștri era întotdeauna 9 pm), după ce copilul își bea lăpticul, se spală pe dinți și se pune în pat, i se citește o poveste.

Constant și consecvent, seară de seară, chiar și după ce copilul învață literele, până poate citi cursiv și fără să se chinuie.

Apoi cu siguranță o să respecte mai departe acest program și o să-și citească singur. Iar această perioadă înainte de culcare este doar a lui să poată citi cartea dorită, cartea preferată (așadar nu trebuie forțat să citească și acum lecturile obligatorii de la școală, acestea le studiază în timpul zilei, când își face lecțiile).

Apoi, părinții care ei înșiși citesc sunt cel mai bun exemplu de urmat pentru copiii lor. Dar adulții nu trebuie să citească doar dacă au copii, ci pur și simplu pentru plăcerea lor. Recomand cu căldură cititul de pură plăcere!

3. Cum ați descoperit această pasiune pentru scris? Când ați știut că veți scrie o carte?

Primele încercări le-am avut pe la sfârșitul ciclului primar, când citeam cărțile polițiste ale vremii – uneori la flacăra lumânării, pentru că erau vremurile în care ni se lua curentul seară de seară. Eram hotărât să scriu o carte pentru public, așadar știam încă de atunci asta, nu scriam „pentru mine”.

Stăteam cu harta Sibiului în față (era orașul meu preferat, deși locuiam în alt oraș, la vreo 60 de km de Sibiu) și stabileam traseul „eroului negativ” pe care Căpitanul meu sigur l-ar fi prins. Nu vom afla asta niciodată, pentru că nu am dus acest proiect la bun sfârșit. Dar, nici nu m-am mai oprit din scris. Scriam de toate, în tot felul de caiete, agende, foi de hârtie, bilețele etc. Firește, multe s-au pierdut. Important este că eu am continuat să scriu literatură. Am publicat mai multe romane (cel mai recent a fost Primii pași, apărut la Eikon în 2017) și proze scurte (uși, ferestre și alte proze, Adenium 2014), dar mă bucur că am ajuns acum la maturitate: adică la povești pentru copii. Acum asta e lumea mea, aici mă simt cel mai bine. Am deja mai multe proiecte în această zonă, unele începute, altele deocamdată doar în minte.

4. Cât de dificil de înțeles este lumea contemporană pentru copiii de azi? Cum se descurcă părinții în acest context?

Nu ar trebui să fie atât de dificil, pentru că la urma urmei lumea contemporană este lumea copiilor, este lumea lor. Problema e mai degrabă invers, când părinții nu înțeleg lumea copiilor lor, crezând că este lumea de mâine.

Dar pentru copii ea este prezentul, ei se mișcă natural în lumea aceasta. Doar când părinții vor să-și impună trecutul lor pentru a schimba prezentul copiilor pot apărea conflicte, iar unii părinți chiar nu se descurcă, spre bucuria terapeuților.

De aceea cărțile sunt cele mai bune: ele pot crea punți de legătură între aceste lumi. În special cărțile de povești. Copilul care citește, sau căruia i se citește, călătorește împreună cu eroii din povești, cum este Arthur, se dezvoltă împreună cu ei și descoperă alte lumi. Asta le va deschide noi orizonturi și asupra lumii în care trăim, iar copiii vor fi mai dispuși să treacă podul în lumea părinților lor și să lege dialoguri.

Firește, poveștile singure nu sunt făcătoare de minuni, trebuie să fie și de partea cealaltă, a părinților, disponibilitatea necesară și deschidere spre lumea copiilor.

5. Cât de important este pentru părinți să-i ajute pe copii în evoluția lor? Să le facă cunoștință cu lumea în care cresc, prin intermediul cărților? S-a schimbat mentalitatea în ultimele decenii?

Acesta este rolul părinților prin definiție, așadar este nu doar important, ci vital. Și într-adevăr, este foarte bine spus, „să-i ajute”. Pentru că da, părinții pot și trebuie să ajute, să creeze un cadru în care copiii să se simtă confortabil și în siguranță. Atunci copiii vor evolua pozitiv, vor încerca și uneori vor eșua, dar nu se vor da bătuți și din asta vor învăța, iar până la urmă o vor lua pe drumul lor cel bun. Prin intermediul cărților este cel mai sigur mod de a le prezenta lumea, începând, așa cum spuneam, de la vârste mici.

Chiar și încercările cele mai grele prin care trece eroul unei povești sunt ușor de suportat când ești în pat, la căldură, învelit în plapumă, nu?

Poate mentalitatea s-a schimbat la suprafață, dar totuși parcă nu chiar așa de mult: lumea de astăzi este clădită de fapt pe aceleași principii și valori (chiar dacă uneori acestea par azi învinse de cele rele), de aceea pe lângă poveștile clasice, copiii rezonează foarte bine cu cele contemporane, ba chiar de cele mai multe ori le preferă.

6. Metoda secretă prin care îi putem face pe copii să citească este…?

… să le citim noi când sunt mici, să le oferim exemplul nostru, citind și noi cât mai des, iar când cresc să-i încurajăm să citească și să-i lăsăm să-și aleagă singuri cel puțin câte o carte, măcar din când în când.

7. Aveți un mesaj pentru copii, părinții lor sau profesori?

Pentru copii: intrați în lumea magică a poveștilor, este cea mai frumoasă lume.

Pentru părinți: mergeți cu copiii în librării și la târgurile de carte, bucurați-vă de mirosul cărților și respectați-vă plăcerea de a citi.

Pentru profesori: știu că vreți să-i învățați pe copii tot ce știți (și știți așa de multe!), dar din când în când gândiți-vă că rolul dvs. este și să faceți copiii fericiți, nu doar știutori. Nu e greu, dar e la fel de important, așa că eu vă urez succes!