Cărți pentru copii

Ghidul bunelor maniere pentru copii: cum ne ajutăm copii să fie politicoși

6 octombrie 2022

Scris de:

Ghidul bunelor maniere pentru copii: cum ne ajutăm copii să fie politicoși

Ești la magazin și clientul din fața ta își trântește produsele în fața casieriței, mormâie ”Vreau și un pachet de gumă”, întinde banii și pleacă.

Ce părere ți-ai face despre această persoană? Ai crede că este nepoliticoasă și lipsită de respect, nu-i așa? Ce s-a întâmplat cu ”bună ziua”, ”vă rog”, ”mulțumesc”? Cu siguranță, copilul tău va ști să le folosească!

Bunele maniere fac parte din cei ”7 ani de acasă” și sunt printre primele lecții pe care le oferim celor mici.

Dar, din păcate, ele devin mai greu de asimilat atunci când copiii intră în contact cu persoane care nu aceleași ”reflexe” și pot deprinde cele mai urâte ”obiceiuri” de la locul de joacă, școală sau grădiniță.

Pe măsură ce copiii cresc și creierul lor continuă să se dezvolte, este datoria noastră ca părinții să îi învățăm cum pot obține ceea ce își doresc fără să apeleze la tacticile care funcționau când erau mici-mici (crize de plâns, accese de furie sau chiar gesturi fizice).

Deci cum îi putem ajuta pe copii să fie politicoși cu cei din jurul lor?

  • (re)învățarea regulilor de bună purtare și laude atunci când ele sunt aplicate
  • setarea așteptărilor în ceea ce privește comportamentul la care ne așteptăm înaintea unui anumit context
  • reacție rapidă când observi un comportament nepoliticos
  • discuții deschise despre bunele maniere, discuții completate de cărți și filme
  • stabilirea noțiunii de reciprocitate: primești respect dacă oferi respect

Bunele maniere pentru copii: reguli de bază

  • ”mulțumesc” după ce primește un obiect.
  • ”te rog” atunci când cere ajutor sau dorește să primească ceva.
  • contact vizual când cineva vorbește cu ei.
  • ”scuze” sau ”mă scuzați”.
  • să aștepte ca cineva să termine ce are de spus înainte să vorbească.

Bunele maniere pentru copii: setează așteptări realiste

Învățarea bunelor maniere trebuie să înceapă de când cel mic este un toddler și nu este o simplă formalitate. Secretul transformării bunelor maniere într-un reflex stă într-un comportament consistent și nu într-o singură conversație.

Atunci când îl înveți pe copilul tău care sunt semnele la care trebuie să fie atent și îl lauzi când se poartă frumos, îl ajuți să își înșusească un comportament bazat pe respect și bun simț.

Poate trebuie să îi aduci aminte să spună ”te rog” sau ”mulțumesc” sau că este frumos să țină ușa deschisă pentru cineva care are mâinile ocupate. Important este să îi explici de ce aceste gesturi contează și să apreciezi când el le aplică corect.

Aici ajută să îi explici înainte care sunt bunele maniere la care trebuie să fie atent în funcție de context.

De exemplu, dacă mergeți la restaurant: explică-i dinainte care sunt manierele potrivite și ce se poate întâmpla dacă cel mic nu se poartă frumos – îi deranjăm pe ceilalți, supărăm oamenii care lucrează în locație, nu vom putea reveni chiar dacă ne-a plăcut mult de tot mâncarea.

Dacă mergeți la doctor, explică-i că va trebui să aștepte. Nu este frumos să ne holbăm la oameni sau să vorbim tare – îi putem deranja pe ceilalți pacienți.

Dacă cel mic știe care sunt așteptările, el va știi cum trebuie să reacționeze. Nu uita să îl feliciți dacă se comportă frumos!

Bunele maniere pentru copii: oprește comportamentul nepoliticos

Dacă observi că cel mic reacționează nepotrivit în anumite situații (nu are chef să facă ceva și trântește un obiect la pământ, plânge dacă nu i se oferă ceva imediat sau țipă în magazin), nu trebuie să treci episodul cu vederea.

Pe măsură ce ignori problema (suntem prea ocupați, nu suntem tot timpul atenție sau nu avem timp să purtăm o discuție la momentul respectiv), ea va deveni imposibil de ignorat pe termen lung.

Dacă nu există responsabilizare, comportamentul nepotrivit nu va înceta.

Nu ești sigură că cel mic a întrecut măsura? Te poți întreba: ”I-aș lăsa pe prietenii mei să îmi vorbească așa? L-aș lăsa pe vecinul meu să se comporte așa?”

Dacă răspunsul este nu, atunci nici copilul tău nu ar trebui să vorbească așa și a venit momentul să învețe că acest tip de comportament este inacceptabil: ”În familia noastră nu vorbim așa unul cu celălalt”.

Observi că ceva nu este OK, spune-i imediat pentru a asocia episodul unui comportament ”așa da/așa nu”.

Nu aștepta câteva ore, copilul nu va fi sigur la ce te referi.

Bunele maniere pentru copii: corectează-l dar cu respect

Când observi că cel mic nu se comportă frumos, îl poți corecta dar cu atenție: fără țipete sau corecții fizice.

Alege să consideri episodul ca o oportunitate de a-l învăța într-un mod respectuos să fie respectuos. O atitudine nepotrivită care nu respectă copilul, nu va avea decât efectul opus.

Astfel: oferă-i celui mic o înțelegere clară a ceea ce este potrivit. Pentru a fi o lecție eficientă, nu țipa la el și nu îi ”face morală” în fața prietenilor sau familiei. Trage-l deoparte și vorbește cu el pe un ton ferm. Acesta este un moment perfect pentru învățare și explică-i care sunt consecințele dacă nu se poartă frumos – totul într-un mod respectuos și neagresiv.

Asigură-te că stai în fața copilului tău și îl privești pentru a crea o conexiune.

Dacă țipi la el dintr-o altă cameră (”Lasă televizorul!), instrucțiunea va fi mai ușor de ignorat și este o lipsă de respect față de copil.

Nu poți fi un model pentru cel mic dacă tu nu ești blând, răbdător și respectuos.

Bunele maniere pentru copii: învață-i pe cei mici care sunt modurile sănătoase de exprimare a emoțiilor

Atunci când vorbești cu copilul tău despre motivele din spatele furiei, invidiei, plictiselii asigură-te că el are vocabularul necesar:

  • mă simt frustrat pentru că…
  • mă simt invidios pentru că…
  • mă simt furios pentru că…

Cel mai bun lucru pe care îl poți face este să asculți activ și să empatizezi cu emoțiile simțite de copil, să le validezi și să-i transmiți că ești de partea lui:

  • ”Pari foarte furios, poți să îmi spui mai multe despre ce a provocat asta?”
  • ”Pari foarte supărat acum. Poți să îmi descrii ce s-a întâmplat?”

Bunele maniere pentru copii: rămânem deschiși

A fi respectuos înseamnă să accepți faptul că nu te vei înțelege bine cu toată lumea (poate nici nu îți va plăcea de toată lumea!) și asta este normal. Însă trebuie să fii politicos și deschis pentru a înțelege punctele de vedere ale celor din jurul tău.

Această deschidere permite copiilor să aibă o perspectivă proaspătă asupra vieții, diversității, activităților, prietenilor noi, etc. Dacă învățăm despre punctele de vedere, interesele și hobby-urile celor din jurul nostru, ne putem expune la moduri noi de gândire și chiar la conexiuni valoroase.

Gândește-te la curiozitatea naturală a copilului tău ca la o ocazie ideală pentru a-l învăța despre diferențele dintre noi.

Există mai multe moduri în care putem face sau ne putem gândi la ceva și deschiderea la nou îi va servi copilului tău pe termen lung.

Meseria ta ca părinte? Să îl înveți pe cel mic că, deși nu este prieten cu un copil, acesta merită același respect ca un membru al familiei sau un copil cu care se înțelege bine.

Este important ca cei mici să fie expuși la cât mai multe culturi, mâncăruri și cărți cu personaje și tradiții diferite – astfel ei pot explora medii care sunt diferite de ceea ce știu și îi ajută să privească lumea ca pe un spațiu plin de posibilități și descoperiri.

Bunele maniere pentru copii: cărțile care ne ajută

Cărțile sunt o metodă perfectă de a-i ajuta pe copii să învețe noțiuni ce uneori pot fi greu de înțeles: ”de ce trebuie să zic mulțumesc sau te rog?”, ”Cum îmi pot cere scuze?” sau… ”de ce trebuie să împart cu alții?”

La DPH am pregătit o serie de titluri care ne ajută să facem cunoștință cu aceste cuvinte și gesturi magice.

Cărți bune maniere copii: Lily și Dragonul

Unii copii iubesc cățelușii… alții pisicuțele sau hamsterii sau papagalii…

Micuța Lily, însă, îi întrece pe toți: ea are UN PUI DE DRAGON năzdrăvan, nerăbdător și care uneori are nevoie de puțin ajutor pentru a învăța cele mai magice cuvinte.

De la „Bună ziua” la foarte-importantul „Îmi pare rău”, cei doi îi învață pe copii cuvintele care (ne) fac viaţa mai frumoasă.

Cărți bune maniere copii: ”Te rog, mulțumesc, te iubesc”

Cei doi Pofticioși Ema și Eric explorează bunele maniere în 12 capitole savuroase perfecte pentru copii între 3 și 8 ani. Ema și Eric nu judecă, nu dau lecții, ei doar cresc, se iubesc și descoperă lumea într-o suită de întâmplări și dialoguri care-i vor distra și pe cei mici, și pe cei mari, și vor face ceva magie la capitolul ”Bune maniere”.

Bunele maniere pentru copii: respect pentru lucruri

Când îi învățăm pe copii să trateze cu respect propriul cămin și obiectele lor, le oferim o perspectivă mai profundă a ceea ce au – a muncii grele ce stă în spatele fiecărui obiect sau răsfăț.

  • Explică-i copilului ce conferă valoare unui lucru. Dacă el ia o minge din curtea vecinului fără să îi ceară voie, explicați-i de ce mingea este importantă pentru vecin și că îi aparține. Un alt exemplu este ruperea florilor din curtea cuiva. Poate cineva plantează florile pentru a-și înfrumuseța curtea și că, dacă florile sunt culese, nu va mai putea să se uite afară și să vadă florile pe care a muncit din greu să le planteze.
  • Less is more”: cu cât au mai puține jucării, cu atât le vor aprecia și prețui mai mult.
  • Stabiliți regulile de utilizare a obiectelor din casa voastră. Dacă copilul ține în mână un obiect mai delicat, de exemplu, explicați-i că trebuie să îl țină cu două mâini pentru a-l păstra în siguranță.

Bunele maniere pentru copii: modelarea comportamentului

Ce mod mai bun de a învăța un comportament politicos dacă nu prin aplicarea acestuia în orice interacțiune.

Cu toții avem propriile preferințe și copiii nu sunt diferiți. Ai dori ca cel mic să fie aproape ca tine în privința gusturilor dar atât timp cât alegerile sale nu îi pun în pericol siguranța, lasă-l să și-o exprime și să acționeze conform acesteia.

Atunci când diferențele copiilor sunt acceptate, aceștia se simt ascultați și respectați. Aceștia văd pe viu cum se tratează cei care au opinii diferite. Ei învață că trebuie să respecte oamenii în ciuda diferențelor dintre ei.

Tu ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *