Cărți pentru copii

Roxana Istrate: Cititul înseamnă copilărie și vacanțe la bunici

14 decembrie 2022

Scris de:

Roxana Istrate: Cititul înseamnă copilărie și vacanțe la bunici

Roxana Istrate este mama Lunei, este coach pe segmentul de parenting și susținător activ al lecturii, încă de la cele mai mici vârste. De altfel, Lunei îi citește încă dinainte ca această să ne nască, iar efectele se văd. Luna are un vocabular dezvoltat peste media vârstei sale, răsfoiește cu plăcere cărțile și reține subiectul acestora, povestind despre ele, deși are doar 2 ani. Nu este interesată de ecrane, preferând activitățile pe care le face împreună cu părinții săi.

 Ce înseamnă pentru tine cititul? Cu ce gând începi o carte nouă? Cum a început povestea ta de dragoste cu lectura?

Atunci când mă gândesc la citit primul lucru care-mi vine în gând este copilăria, vacanțele și weekendurile petrecute în casă bunicilor mei. De ce? Pentru că acolo am învățat să citesc de la cel mai ambițios și înțelept om, de la bunicul meu. Nu avea multe cărți dar citea tot ce prindea: reviste, pliante, etichete. Și îmi spunea mereu: “Orice ai face, citește și învață!” Și am rămas cu asta în gând pe viață.

Cititul pentru mine este, așadar, în primul rând, o moștenire prețioasă.

Cât de des citești? Este suficient pentru tine? Ai vrea să petreci mai mult timp citind?

Citesc constant. Poate nu cărți mereu, dar tot ce prind, cum făcea și bunicul meu. Nu aș putea să trăiesc fără să citesc, nu aș putea evolua fără să citesc. Prin citit cunosc locuri și oameni noi, călătoresc unde vreau eu, trăiesc tot felul de emoții. Prin citit mă regăsesc și mă vindec. Prin citit învăț cum să-i ajut și pe ceilalți. Mi-e dor să citesc romane și cărți fantastice, așa cum făceam în liceu și-n facultate, dar sunt sigură că vor reveni și acele vremuri. Toate la timpul lor.

Care sunt cărțile preferate ale copilului tău?

Cărțile Lunei preferate sunt.. Ooh Doamne, cât de mult îi plac cărțile și ce mă bucură acest lucru! Mi-e tare greu să aleg câteva preferate, însă cu siguranță cărțile cu Ema și Eric din colecția Prințesei Urbane sunt printre cele mai citite la noi în casă.

Cât de des cumperi cărți? Pentru tine și pentru Luna?

Cărți cumpărăm foarte des, mai ales pentru Luna de când suntem părinți. Mai bine de 10 cărți pe luna.

Cât de importantă crezi că este lectura pentru noua generație?

Cât de importantă cred că este lectură pentru noua generație? Îmi place tare mult întrebarea aceasta. Răspunsul este unul clar și răspicat: extrem de importantă!

Lectura, chiar de când cei mici sunt în burtică, are atât de mult beneficii încât ar trebuie să fie recomandată în toate cursurile pentru părinți.

Cititul stimulează dezvoltarea limbajului încă din primele luni de viață, îmbogățește vocabularul celor mici. Cititul este un prilej nemaipomenit de conectare cu părinții, un moment care ne ajută să fim prezenți în relația cu copiii. Cititul ne stimulează creativitatea și crește capacitatea de concentrare. Cititul ne ferește de ecrane. Cititul ne aduce pace și vindecare. Cititul ne învață. Ce poate fi mai important?

Crezi că părinții de azi sunt mai orientați spre lectură față de părinții noștri? De ce?

Părinții de astăzi clar sunt mai orientați spre lectură. Suntem mereu la două click-uri de orice informație avem nevoie. Internetul este o resursă controversată care ne ajută, în ciuda dezavantajelor sale, să găsim instant un articol, o carte, o revistă, un studiu care ne oferă șansa să ne educăm pe noi și pe cei mici. Iar faptul că am început să învățăm din greșelile generațiilor trecute, să fim conștienți de traumele și de temerile noastre, ne împinge din ce în ce mai mult spre citit.

Dacă ar fi să faci un top 3 al cărților pe care un părinte ar trebui să le citească, care ar fi acelea?

Aah… doar 3? Hmmm, mie îmi plac mult cărțile scrise de Aletha Solter, “Jocul Atașamentului” de exemplu.  O carte care mi-a schimbat perspectiva a fost “Metoda daneză de creștere a copilului”. Și una care m-a ajutat foarte mult pe mine, înainte să devin mama, a fost “Stilurile de atașament” de Amir Levine și Rachel Heller. Orice carte de Janet Lansbury e foarte potrivită, cele scrise de Prințesa Urbană și multe altele.

Iei cărți cu tine în călătorii? Apuci să le și citești? Dar jocuri?

Mereu luăm cărți cu noi în vacanțe, la bunici sau oriunde mergem. Și dacă cumva vin bunicile în vizită, Luna imediat le pune o carte în brațe și le pune la treabă. Jocurile de obicei rămân acasă, în călătorii preferăm mereu cărțile, în mod special cele necartonate și cu mai mult text!

Noi adulții avem și noi mereu câte o carte la noi, uneori apucăm să citim câteva pagini înainte să adormim, asta de când suntem părinți. Mi-e dor de perioadele în care devoram cărți în aeroport, în avion, în tren. Acum avem alte priorități, dar cărțile vor fi mereu cu noi, fie că citim o pagină sau o sută!

Îți mulțumim, Roxana, că ai încredere în puterea cărților! Iar pe voi vă invităm să o descoperiți pe Roxana atât pe Instagram – aici -, cât și pe pagina noastră de Facebook – aici – unde ne-a citit alături de Luna la #CrăciunDePoveste.

Tu ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *